Șoferii de mașini electrice ar putea câștiga 1000 de KM pe an cu aceste anvelope EV

Autor: Cristian Gubandru
bmw, autonomie masini electrice, anvelope EV,

Un studiu realizat de un producător de anvelope ne arată că proprietarul unui vehicul electric (EV) ar putea câștiga aproximativ 1.100 de km suplimentari pe an, având pneuri premium pentru mașini electrice.

Anvelopele EV pot extinde autonomia unei mașini electrice cu 7% sau echivalentul a 30 km pe încărcare la un vehicul cu o autonomie de 400 km (WLTP – Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure).

Anvelopele premium pentru vehicule electrice permit șoferilor să beneficieze de întreaga performanță a mașinii lor, să reducă nivelul de zgomot și să extindă autonomia bateriei. În plus, anvelopele EV au o durată de viață mai mare decât o anvelopă standard. Rata de uzură este cu 30% mai mică.

Michelin a realizat un top cu 10 automobile electrice care vor câștiga cei mai mulți km la fiecare încărcare.

Top 10 mașini electrice cu cei mai mulți km câștigați pe încărcare, dacă folosesc anvelope premium EV

Aceste mașini electrice, compatibile cu anvelopele Michelin e-Primacy, își pot mări autonomia cu zeci de km.

  1. Hyundai Ioniq 6:   + 42 km / încărcare
  2. Tesla Model 3:       + 38 km
  3.  Volkswagen ID.5: + 37 km
  4.  Mercedes EQA:     + 37 km
  5. Skoda Enyaq iV:    + 35 km
  6. Volkswagen ID.4:  + 35 km
  7. Nissan Ariya:         + 35 km
  8. Audi Q4 E-Tron:    + 35 km
  9.  Kia EV6:                 + 35 km
  10. Honda e Advance: + 34 km

KM suplimentari sunt rezultatul tehnologiei anvelopelor adecvate pentru vehicule electrice, cum ar fi rezistența la rulare mai mică și caracteristicile în pereții laterali ai anvelopei pentru a absorbi mai puțină energie, ceea ce permite o autonomie extinsă a bateriei.

V-ar putea interesa și:

În producerea unei anvelope care poate crește autonomia unei mașini electrice este nevoie de o mare cantitate de inovație și cercetare. Necesită încorporarea mai multor tehnologii noi pentru a reduce rezistența la rulare, a crește eficiența și a optimiza caracteristicile de manevrabilitate ale mașinilor electrice.

Urmărește-ne pe FacebookX și LinkedIn

Știri similare