Germanii de la autobild.de au testat 10 anvelope all seasons (anvelope pentru toate anotimpurile) cu dimensiunile de 235/65R17, pentru vehicule cu tracțiune integrală.
Anvelopele all seasons pentru vehiculele cu tracțiune integrală promit siguranță și utilizare fără restricții pe orice vreme.
Nu există multe oportunități de a testa anvelopele pe zăpadă și gheață în lunile de vară. Pentru a examina proprietățile iarna, germanii au fost în emisfera sudică, la locul de testare din Proving Grounds, Alpii Noii Zeelande. Testele umede și uscate au avut loc la centrul de testare TRIWO din Pferdesfeld în regiunea Hunsrück.Tehnologiile moderne, în special în zona compușilor de cauciuc, au crescut continuu potențialul de performanță în ultimii ani pentru anvelope all seasons. Acestea elimina schimbarea enervantă a anvelopelor și face ca achiziționarea unui al doilea set de pneuri să nu fie mai necesară.
Modelele de anvelope all seasons testate au fost Bridgestone, Falken, Goodyear, Hankook, Kenda, Michelin, Toyo, Uniroyal și Vredestein.
Test cu 10 anvelope all seasons de 235/65R17
- Loc 1: Bridgestone Turanza All Season 6 (108 V) – exemplar (1.6)
- Loc 1: Michelin CrossClimate 2 SUV (108 W) – exemplar (1.6)
- Loc 3: Goodyear Vector 4Seasons Gen-3 (108 W) – exemplar (1.7)
- Loc 3: Hankook Kinergy 4S² X (108 V) – exemplar (1.7)
- Loc 5: Vredestein Quatrac Pro + (108 W) – bun (2.5)
- Loc 6: Falken EuroAllSeason AS220 Pro (108 V) – satisfăcător (3,0)
- Loc 7: Toyo Celsius AS2 (108 W) – satisfăcător (3,1)
- Loc 8: Uniroyal AllSeasonExpert 2 (108 V) – nerecomandat (4.0)
- Loc 9: Imperial All Season Driver (108 W) – nerecomandat (4.2)
- Loc 10: Kenda Kenetica 4S SUV KR609 (108 V) – nerecomandat (4.5)
Anvelopele all seasons cele mai slabe au fost Uniroyal, Kenda și Imperial. Distanțele lor de frânare au fost prea mari. Într-o situație de urgență, acestea irosesc, poate, câțiva metri.
Bridgestone și Michelin sunt câștigătorii testului cu anvelope all seasons. Acestea au avut un comportament bun pe zăpadă, drum umed sau uscat. Rezultatele au fost peste medie pentru noile anvelope Bridgestone Turanza All Season 6 și Michelin CrossClimate 2 SUV.
Noile anvelope premium pentru orice anotimp de la Bridgestone excelează la categoria privind manevrarea în zăpadă, performând „la nivelul anvelopelor de iarnă”, și primește cea mai mare notă la frânarea pe carosabil umed. Având cea mai mică distanță de frânare în cadrul testului, Turanza All Season 6 nu doar depășește concurența, ci și surclasează anvelopele de vară de referință.
V-ar putea interesa și:
- Reguli în Europa. Când sunt obligatorii anvelopele de iarnă
- Anvelope Runflat și Ranforsate: avantaje și dezavantaje
- Mituri și preconcepții despre presiunea din anvelope
Fie că este vorba de zăpadă, condiții de umiditate crescută sau drumuri uscate, Bridgestone Turanza All Season 6 oferă performanțe remarcabile.
La proba de slalom pe zăpadă, anvelopele pentru toate anotimpurile Michelin și Bridgestone au fost cele mai bune. Deși sunt anvelope all seasons au fost mai sigure în viraje decât cele mai bune anvelope de iarnă.
Și chiar și la proba de manevrabilitate pe zăpadă, Turanza de la Bridgestone și CrossClimate 2 SUV de la Michelin au fost mai bune decât modele de anvelope de iarnă.
V-ar putea interesa și:
- Standardele de emisii Euro 6d și Euro 7
- Normele Euro 7 vor impune valori mai mici de NOx mașinilor diesel
- Filtru de particule funcționare, curățare, rol și preț
- Ce mașini se vând din ce în ce mai greu în România
Cu aceste anvelope exemplare poți conduce destul de sigur chiar și pe șosele ude. Bridgestone are aderență bună la frânarea pe umed.