Pod Fetești – Cernavodă: reabilitarea va dura 2 ani

Autor: EVmarket Romania
Pod Fetesti Cernavoda amendă pod Fetești, peajul, plata taxa pod Fetesti SMS

A fost reluată procedura de achiziție publică pentru proiectul Pod Fetești – Cernavodă privind “Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului peste brațul Borcea, situat pe Autostrada A2, la km 149+680 (Lot 1)” și “Realizarea lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600 (Lot 2)”, procedură de achiziție suspendată în noiembrie 2019.

Pod Fetești – Cernavodă, parte din Coridorul IV

Cele două poduri în lungime de 2,6 kilometri, de la Borcea și Cernavodă, sunt o parte importantă a Coridorului IV Pan-European care traversează România de la Vest la Est.

V-ar putea interesa și:

Lucrările cu un grad ridicat de complexitate vor fi executate pentru prima oară după 38 de ani, perioadă în care aceste poduri nu au suferit nici un fel de lucrări de reparații semnificative pe partea rutieră.

Proiectul de reabilitare a celor două poduri dunărene va fi finanțat din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Valoarea estimată a procedurii de achiziț­­­­­ie publică pentru proiectul Pod Fetești – Cernavodă este de 26 milioane euro. Perioada de execuție a lucrărilor este de 24 luni.

V-ar putea interesa și:

Urmărește-ne pe FacebookTwitter și LinkedIn