Autonomie ORA 03 și prețuri, model cunoscut anterior ca ORA Funky Cat

Autor: Dan Vache
GWM ORA 03

Mașina electrică ORA Funky Cat (ORA Cat 01), fabricată în China de Great Wall Motors, a fost redenumită ORA 03. În Germania, este la vânzare la un preț de pornire de 39.000 de euro cu TVA. Modelul are o garanție de 5 ani / 8 ani pentru baterie și o rețea de 150 de dealeri.

Producătorul chinez de mașini Great Wall spune că ORA 03, un hatchback pur electric, are o autonomie de 420 de km.

ORA 03 și-a făcut debutul european la Salonul Auto de la Munchen anul trecut. GWM ORA este importată în Germania de compania elvețiană Emil Frey.

Modelul rivalizează cu Fiat 500 electric, MINI electric și Volkswagen ID.3. Ca dimensiuni, acesta are 4,23 m lungime, 1,6 m înălțime și 1,8 m lățime, cifre apropiate de cele ale VW ID.3.

Specificații tehnice ORA 03

GWM ORA 03

ORA 03 se bazează pe noua platformă a Great Wall dedicată vehiculelor electrice. Modelul este alimentat de un motor electric montat pe puntea față, care dezvoltă 171 CP și 250 Nm de cuplu. Accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 8,5 secunde.

Mașina electrică poate fi comandată cu o baterie de:

  • 48 kWh / 45.4 kWh capacitate neta: autonomie 330 km, 171 CP, 39.000 euro cu TVA.
  • 63 kWh / 59.3 kWh capacitate neta: autonomie 420 km, 171 CP, 45.000 euro cu TVA.

Cu un încărcător de 80 kW, o încărcare de 10-80% ar trebui să dureze aproximativ 40 de minute (pentru bateria mai mică) și 50 de minute pentru cea mai mare.

V-ar putea interesa și:

Spațiul portbagajului are capacitate de 228 de litri, fiind mai mare decât al Mini Electric și Fiat 500, însă mai mic decât cel al modelului VW ID.3.

GWM ORA Cat 01 îmbină elemente de design care ne aduc aminte de Porsche 911 și MINI.

La interior, există un panou digital de bord de 10,25 inch și un sistem de infotainment de 10,25 inch, ambele montate într-o singură unitate de 20,5 inch, amplasată deasupra tabloului de bord al mașinii.

Conectivitatea Apple CarPlay și Android Auto sunt, de asemenea, incluse, iar toate sistemele mașinii vor fi susținute de actualizări software over-the-air.

Vazirani Ekonk este cea mai ușoară mașină electrică din lume

Cat 01 are o mulțime de echipamente de siguranță în standard, inclusiv asistență pentru menținerea benzii și monitorizarea unghiului mort.

De asemenea, are o funcție de parcare autonomă, iar un sistem de recunoaștere facială conceput pentru a monitoriza oboseala șoferului este disponibil la nivelurile de echipare superioare. Toate modelele sunt oferite cu o garanție de 5 ani pentru vehicul, precum și cu o garanție de 8 ani pentru baterie.

ORA este sub-marca pur electrică a Great Wall Motors, cel mai mare producător de SUV-uri din China, și a fost înființată în 2018. GWM are sediul în Baoding Hebei, la 150 km de Beijing.

V-ar putea interesa și:

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare