Nio intră pe piața europeană în acest an. A început recrutările

Autor: EVmarket Romania
nio ec6

Producătorul chinez de maşini electrice Nio a început recrutările pentru primul birou și showroom din spațiul european. Acesta va fi situat în Oslo, Norvegia.

Nio este în căutarea mai multor specialiști pentru viitorul birou din Oslo, capitala Norvegiei. Job-urile au fost postate pe LinkedIn, iar printre pozițiile deschise de companie se află agenți de vânzări, consultanți, specialiști service, cât și reprezentanți showroom.

Pe 9 ianuarie 2021, Nio va susține primul eveniment al companiei din acest an, în care se așteaptă să fie anunțate livrările record de pe parcursul anului 2020. Pe lista de noutăți sunt prima baterie de 150 kW cu autonomie de până la 900 km NEDC (cca. 700 km WLTP) și primul model sedan al companiei, un automobil descris de presa chineză ca fiind un concurent pentru Audi A7.

În prezent, modelele Nio sunt echipate cu baterii de 70 kWh și 84 kWh, iar în curând vor fi disponibile și cu baterii de 100 kWh. Chinezii nu au spus când vor fi lansate și primele modele Nio cu baterii de 150 kWh.

Compania chineză a lansat anul trecut un serviciu de închiriere a bateriilor pentru vehicule electrice. Chiria lunară pentru o baterie de 70 kWh este de circa 120 de euro.

Nio a fost fondată în 2014, iar primul model lansat de companie a fost un automobil sport Nio EP9. Ulterior, compania a lansat pe piață alte trei modele SUV – Nio EC6, Nio ES6 și Nio ES8 (SUV cu 7 locuri – preț 70.000 de dolari). Sediul central al companiei este în Shanghai, China.

Producătorii de automobile electrice din China reprezintă principala amenințare pentru producătorii consacrați de automobile din întreaga lume, cât și pentru Tesla. Piața auto din China, una parcă neafectată de criza sanitară din 2020, a adus rezultate foarte bune pentru producătorii chinezi.

V-ar putea interesa și:

Nio, Xpeng sau Li Auto au înregistrat creșteri continue ale livrărilor de automobile pe parcursul anului 2020. Evoluții record sunt preconizate și pentru 2021, an în care producătorii chinezi vizează și extinderea pe piețele globale.

Cu peste 1 miliard de locuitori, China rămâne cea mare piață pentru producătorii de mașini electrice din întreaga lume. Estimările arată că până în 2025, aproximativ 25% din parcul auto din China va fi dominat de automobile electrice.

Pe parcursul lunii Decembrie 2020, Xpeng (Xiaopeng), unul dintre cei mai mari producători auto din China, a fost prima companie chinezească care a livrat primul său SUV electric pe piața europeană, tot în Norvegia (Xpeng G3 – 41.000 de dolari). Xpeng va lansa un al doilea model pe piața europeană, sedanul electric Xpeng P7.

V-ar putea interesa și:

Potrivit datelor oficiale, Norvegia este cea mai mare piață de EV din Europa, cu peste 300.000 de mașini în circulație, fiind țara cu cea mai mare densitate de mașini electrice pe străzi din întreaga lume, autoritățile de aici având o politică foarte agresivă de renunțare la combustibilii fosili și utilizarea automobilelor convenționale. Tesla Model 3, Volkswagen eGolf sau Nissan Leaf sunt cele mai populare mașini electrice pe străzile din Norvegia.

Foto: Nio

Urmărește-ne pe FacebookTwitter și LinkedIn