Radierea autovehiculelor poate fi făcută online

Autor: EVmarket Romania
Radierea autovehiculelor amenda auto, Radiere auto,

Radierea autovehiculelor pentru programul Rabla poate fi făcută online în baza transmiterii către Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document.

Operațiunea de radiere din circulație a unui vehicul uzat, participant în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național ,,RABLA”, va fi efectuată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor care a efectuat înmatricularea acestuia, în baza transmiterii către această instituție a certificatului de distrugere, în format electronic, de către operatorul economic autorizat care a emis acest document, potrivit DRPCIV.

Dovada pentru radierea autovehiculelor va fi transmisă titularului înmatriculării la ultima adresă de domiciliu existentă în Registrul Național de Evidență a Permiselor de Conducere și a Vehiculelor Înmatriculate.

„Finalitatea acestui demers va fi reprezentată de efectuarea operațiunii de radiere din circulație a vehiculelor, fără a mai fi necesară prezentarea, de către proprietari, la ghișeele Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a documentelor prevăzute de art. 25 al O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulate provizorie sau pentru probe a vehiculelor, cu respectarea termenelor stabilite în legislația aplicabilă Programului de stimulare a înnoirii parcului auto național”, mai spun reprezentanții DRPCIV.

V-ar putea interesa și:

Situații în care se poate cere radierea autovehiculelor:

  • atunci când proprietarul predă mașina pentru dezmembrare
  • în cazul furtului
  • programul Rabla,
  • dacă dorește să exporte vehiculul definitiv
  • dacă nu mai dorește să îl păstreze în circulație
  • dacă aceasta este sentința judecătorească
  • dacă radierea este solicitată de autorități publice pentru vehicule părăsite

Radierea din circulație a unui autoturism nu se mai efectuează în cazul vânzării/schimbării proprietarului.

V-ar putea interesa și:

Acte radiere auto în vederea dezmembrării:

  1. Cererea solicitantului; Cerere radiere;
  2. Fişa de înmatriculare cu viza organului fiscal competent teritorial (D.I.T.L.), sau  certificatul de atestare fiscală. Fişă înmatriculare;
  3. Certificatul de înmatriculare – original;
  4. Plăcuţele cu numărul de înmatriculare;
  5. Cartea de identitate a vehiculului în original şi copie;
  6. Documentul care atestă dezmembrarea, casarea sau predarea unei unităţi specializate în vederea dezmembrării;
  7. Certificat de radiere – 3 exemplare;
  8. Actul de identitate al solicitantului, în original şi în copie.
  9. În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum și împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
  10. Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.
Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare