Watto, reţea de staţii de încǎrcare ultra-rapidǎ în România

Autor: Dan Vache
Watto

Watto vrea o rețea de staţii de încărcare ultra-rapidă a vehiculelor electrice în România, care va permite atât alimentarea maşinilor electrice cât şi a autobuzelor sau camioanelor electrice.

Compania Watto este un start-up românesc ce are ca obiectiv să dezvolte o rețea de “benzinării” 100% electrice, atât în România, cât și în Europa Centrală și de Est.

Stațiile Watto

Stațiile vor putea încărca în mai puțin de 10-12 minute 80% din baterie și vor putea alimenta atât mașinile electrice personale, cât și pe cele mari, comerciale. Nu în ultimul rând, rețeaua va fi dezvoltată, încă de la început, avându-se în vedere nevoile viitoarelor mașini autonome.

În prima parte a anului viitor compania are în plan să obțină o nouă finanțare, pentru construcția stațiilor prototip.

“Este o etapă critică, extrem de importantă. Am început deja discuțiile cu câțiva posibili investitori”, a declarat Daniel Pintilie, fondator & CEO al Watto.

Compania a atras în acest an, o primă finanțare, din partea fondului de investiții Early Game Ventures. Acesta a anunțat, în iunie, o investiție de tip pre-seed, în business-ul Watto.

„Misiunea Watto este să facă posibilă călătoria pe distanțe lungi, cu o mașină electrică, construind o infrastructură de încărcare la viteze foarte mari, în afara orașelor. Spații mari, care să permită accesul viitoarelor camioane electrice, cafenele moderne, alimentate cu energie solară și multă tehnologie inteligentă, integrate într-un ecosistem unic și inovator, toate acestea vor redefini experiența de mobilitate”, adaugă Daniel Pintilie.

Watto este finanțat de Early Game Ventures, un fond de investiţii cu capital de risc (venture capital). Fondul este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională.