Mașini Volkswagen: iată ce modele sosesc în România

Autor: Cosmin Lixandru
volan Volkswagen ID3 masini, Porsche Romania

Șase noi mașini Volkswagen vor fi lansate în România în 2021, dintre care patru vor fi electrificate: modelele electrice VW ID.4, VW ID.5 și versiunile hybrid VW Golf și VW Tiguan.

Pe lista de lansări noi de mașini Volkswagen în România anul acesta sunt și Volkswagen Polo facelift și Tiguan Allspace.

Mașini Volkswagen

SUV-ul electric Volkswagen ID.4 este disponibil cu două modele ID.4 Pure (35.000 euro cu TVA – 170 CP) și ID.4 Pro (43.800 euro cu TVA – 204 CP).

Un model Volkswagen ID.4 Pro Performance (46.300 euro cu TVA – 204 CP) este disponibil suplimentar pentru comandă în România.

Volkswagen va lansa VW ID.5, un SUV coupe electric, care are la bază modelul ID.4 în a doua jumătate a anului 2021. SUV-ul electric va fi comercializat doar în Europa. Spre deosebire de ID.4, modelul ID.5 va avea partea din spate proiectată asemenea unei mașini coupe păstrând cele patru uși. Datele tehnice ar trebui să fie aceleași cu ale modelului VW ID.4: 204 CP, baterie de 77 kWh și o autonomie de 490 km (WLTP).

Alte mașini Volkswagen electrificate care sosesc în 2021 sunt Golf 8 eHybrid si Tiguan eHybrid. 

Volkswagen Golf 8 eHybrid este un model plug-in hybrid cu o putere de 204 CP. Sistemul este compus dintr-un motor de 1,4 litri pe benzină și un motor electric alimentat de la o baterie cu o capacitate de 13 kWh. Modelul are un preț de 32.900 euro cu TVA.

Volkswagen Golf 8 frână

VW GOLF 8

Volkswagen Tiguan eHybrid plug-in împrumută sistemul de pe modelul Golf: un motor de 1,4 litri benzină și unul electric, care împreună furnizează 245 CP. Modelul are un preț de 38.150 euro cu TVA.

V-ar putea interesa și:

Un alt model nou este VW Polo facelift, care va primi câteva îmbunătățiri estetice. În gama de motorizări nu mai există diesel. Cele patru propulsoare sunt: 1 litru benzină 80 CP, 95 CP, 110 CP și 1 litru pe CNG (gaz natural comprimat) cu 90 CP. Este posibil ca acesta să fie ultimul Polo întrucât surse din industrie susțin că Volkswagen va oferi un înlocuitor electric – ID.2 – din 2023.

Volkswagen Polo

Volkswagen Polo facelift

În a doua jumătate a anului 2021 va ajunge în România și Volkswagen Tiguan Allspace facelift.  Actualul Tiguan Allspace costă între 27.000 și 40.000 euro.

VW Tiguan Allspace are un design revizuit, noi sisteme de control și asistență, precum și noi caracteristici premium, cum ar fi farurile matrice LED IQ interactive și panourile tactile pentru a controla sistemul de aer condiționat automat.

Urmărește-ne pe FacebookTwitter și LinkedIn