Precondiționarea bateriei este o funcție a mașinilor electrice ce permite ajustarea temperaturii acumulatorului pentru a beneficia de viteze mai mari la încărcarea rapidă. Totuși, testele indică un cost prea mare pentru a precondiționa bateria, economisind doar câteva minute la încărcare.
Practic, sistemul aduce bateria la temperatura optimă înainte de a ajunge la stație, maximizând astfel puterea de încărcare posibilă. Acest proces consumă energie – câțiva kWh sunt folosiți special pentru climatizarea bateriei.
Apare astfel întrebarea: se justifică precondiționarea bateriei, acest consum energetic suplimentar prin timpul câștigat la stația de încărcare? Nu toată lumea este convinsă de acest avantaj.
Un YouTuber german, colaborând cu aplicația AirElectric, a investigat acest aspect, testând eficiența precondiționării pe un automobil Tesla.
Acesta a parcurs aproximativ 100 km până la cea mai apropiată stație Supercharger, în condiții de iarnă, cu temperaturi de circa 2°C. Pentru această deplasare, efectuată inițial fără precondiționare activată, consumul mediu a fost de 18-20 kWh/100 km, iar sistemul de navigație estima o sosire la stație cu bateria între 20% și 22%.
Selectarea Supercharger-ului ca destinație a dus imediat la o scădere a autonomiei estimate cu 11%, indicând un consum de 10% din bateria de 75 kWh (aproximativ 7-8 kWh) pentru precondiționare. Această energie pierdută trebuie recuperată la încărcare, adăugându-se pierderilor procesului, ceea ce face ca șoferul să estimeze o pierdere totală de 9 kWh.
Datele OBD au arătat că temperatura bateriei a crescut de la 14°C (la o temperatură exterioară de 2°C) la 38°C în aproximativ 50 de minute de precondiționare. Aceasta nu a fost suficient pentru a atinge puterea maximă de încărcare de 250 kW.
TOP 20 cele mai ieftine mașini electrice
Știm că performanța de încărcare rapidă este afectată negativ de temperaturile scăzute ale bateriei; acestea pur și simplu nu pot gestiona eficient puteri mari când sunt reci. De aceea, sistemul de precondiționare intervine pentru a aduce acumulatorii la o temperatură ideală, similară celei ambientale, înainte de încărcare.
Majoritatea mașinilor electrice au o funcție automată pentru asta: când introduci în sistemul de navigație o stație de încărcare rapidă ca destinație, mașina începe să pregătească bateria – încălzind-o pe timp de iarnă sau răcind-o vara.
Există și opțiunea de precondiționare manuală la unii producători auto. Indiferent însă dacă procesul este automat sau manual, el necesită energie electrică, ceea ce implică un cost.