Numerele rosii reprezintă o autorizație provizorie pentru o perioadă cuprinsă între 5 zile, 30 de zile și 90 de zile. Cine are nevoie de acestea? Persoanele care au autoturisme aduse pe platformă din Europa de Vest au nevoie de o autorizație de circulație provizorie (numere rosii).
În afară de aceștia, cei care obțin numere rosii (numere provizorii) sunt intermediarii de mașini rulate aduse din străinătate. De regulă, automobilele sunt aduse din Europa pe platformă sau au numere de tranzit (zoll number) care expiră în mai puțin de o lună.
Acte necesare eliberare certificat fiscal auto
Românii preferă să ia numere provizorii străine cu valabilitate mică întrucât asigurarea RCA este foarte scumpă în țările europene spre deosebire de România. În medie, costul pentru numere de probă, în Germania, este de 300 de euro pentru 7-10 zile.
Autorizaţia de circulaţie provizorie se obține de la Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), împreună cu plăcuțele cu numere rosii.
Numerele provizorii nu înseamnă că autovehiculul îndeplinește toate standardele pentru a fi înmatriculat. Acesta are nevoie de ITP valabil, carte vehicul.
Cât costă un set de numere rosii în 2024
Plăcuțele cu numere rosii provizorii costă 40 de lei, în timp ce pentru autorizația de circulație provizorie tariful este de 13 lei.
Autorizația de circulație provizorie este valabilă doar pe teritoriul României pentru o perioadă de maxim 30 de zile. Aceasta are rolul de a ajuta șoferii care au mașini aduse din import să poată circula câteva zile până își pregătesc toate actele pentru înmatricularea definitivă.
Verificare disponibilitate numere preferențiale online
La cerere, se mai poate obține încă un rând de numere rosii pentru 60 de zile după ce au expirat cele pentru 30 de zile. Șoferii pot cere de la început numere roșii pentru 90 de zile, dacă au și RCA valabil.
Acte necesare numere roșii:
- Cererea solicitantului;
- Dovada plăţii contravalorii autorizaţiei de circulaţie provizorie -13 lei (plata se face la aparate self pay, online pe DRPCIV, pe Ghiseul.ro).
- Actul de identitate al persoanei care vine la ghișeu, în original şi în copie.
- Copia contractului de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), încheiata pe numele proprietarului vehiculului, în termenul de valabilitate al acestuia; Multe companii de asigurări nu mai fac RCA-uri în vederea înmatriculării decât pe 30 de zile, dacă mașina nu are fiscal;
- Factura sau contract de vânzare-cumpărare în original și în copie;
- Talonul din străinătate, în original și în copie.
- În lipsa unui document de mai sus, autorizarea provizorie pentru circulație se va efectua pentru o perioadă de 5 zile.
- În cazul persoanelor juridice este necesară o copie CUI, precum și o Delegație dacă nu se prezintă Asociatul unic al firmei;
- Dovada plăţii contravalorii plăcuţelor cu număr provizoriu / nr rosii (plata se face doar la ghișeu – 40 lei);
- Copia declarației vamale, după caz, pentru vehiculele achiziţionate din afara UE, pentru care se solicită autorizarea de circulaţie provizorie pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau pentru perioade care, cumulate, depăşesc 30 de zile.
- Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană fizică decât titularul. Pentru persoane juridice se cere o delegație neautentificata de vreun notar.
Tipizat / Model Delegație persoane juridice
V-ar putea interesa și:
După perioada de circulație de maxim 90 de zile cu numere roșii trebuie să înmatriculați definitiv mașina. Prin urmare aveți de făcut o nouă procedură de înmatriculare.
Nu conduceți mașina cu numere roșii expirate. Comiteți o infracțiune. Se consideră că sunteți la volanul unei mașini fără numere.