Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 09.03.2022 își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr.171/2022 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României și stabilirea măsurilor ce se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Permisele de conducere expirate mai sunt valabile 90 de zile.
„Reamintim faptul că în perioada stării de alertă, conform actelor normative în vigoare, valabilitatea permiselor de conducere/autorizațiilor de circulație provizorie a fost menținută pe întreaga durată a acesteia și se va menține pentru încă 90 de zile, pentru a permite efectuarea demersurilor în vederea eliberării unor noi documente (cca.500.000 de permise de conducere)”, spun reprezentanții DRPCIV.
Pașii pentru a schimba permisele de conducere expirate
Pentru evitarea aglomerației la sediile serviciilor publice se recomandă cetățenilor aflați în această situație, să solicite preschimbarea documentelor în timp util, parcurgând următorii pași:
- efectuarea programăriilor online pe site-ul www.drpciv.ro,
- achitarea contravalorii documentelor solicitate (prin intermediul CEC,BCR, rețeaua de stații SelfPay, online – ghișeul.ro sau drpciv.ro secțiunea servicii online – plăți, mandat poștal, etc.)
- pregătirea documentelor necesare pentru preschimbarea permisului de conducere/înmatricularea vehiculelor (lista documentelor se regăsește pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea documente și formulare.
- prezentarea la sediu conform programării.
Permis expirat amendă
Dacă sunteți oprit de Poliție și aveți permisul expirat este posibil să primiți o amendă între 870 și 1.160 lei.
Atentie șoferi! Boli incompatibile cu permisul de conducere
Costul pe care îl are un șofer pentru operațiunea de schimbare permis după expirare sau înainte de expirare este în jur de 300 – 400 de lei.
Permisul de conducere se schimbă doar când expiră. Nu veți fi nevoiți să îl reînnoiți dacă va schimbați adresa sau cartea de identitate. Atenție la înfățișarea pe care o aveți. Dacă v-ați lăsat barbă, spre exemplu, trebuie să reînnoiti și cartea de identitate.
V-ar putea interesa și:
- Cabinete medicale care eliberează fișa medicală permis auto
- Care este amenda pentru permis expirat în 2022
- Preschimbare permis auto: acte necesare la dosar
- Ce mașini ieftine puteți cumpăra prin Programul Rabla
- Lime, parteneriat cu Uber: cum arată trotinetele
- Tesla Roadster: Prețuri, autonomie, dată de lansare
- Mașini ieftine prin Rabla cu prețuri sub 10.000 euro
Stadiul emiterii documentelor poate fi urmărit, în timp real, pe site-ul www.drpciv.ro, secțiunea servicii online – emitere permis/emitere certificat.
In funcție de evoluția solicitărilor vor fi aplicate măsuri la nivelul serviciilor publice comunitare regim permise în sensul redistribuirii personalului disponibil.
Permisul de conducere în București va fi eliberat de DRPCIV (Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor) din Șoseaua Pipera nr 49 sau dacă doriți îl puteți primi prin poștă la adresa de domiciliu sau la orice altă adresa menționată în cerere.
Puteți face o verificare emitere permis aici.
Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro.