2026: Fișa medicală permis auto – acte necesare, cabinet medical

Autor: EVmarket Romania
27,5K afișări
puncte de penalizare, obținerea permisului de conducere, fisa medicala Valabilitate fișă medicală auto sedii permise auto cetateni straini Codul rutier uk permis suspendat permise de conducere permisele de conducere permis pierdut permise de conducere permis expirat Boli incompatibile cu permisul de conducere, conducere fara permis, permisul de conducere, Suceava, permisul suspendate

Fișa medicală pentru permis auto. Dacă fișa ta medicală pentru permis a expirat sau ai nevoie de una pentru obținerea permisului de conducere, trebuie să mergi mai întâi la medicul de familie, apoi la un cabinet medical autorizat.

Pacienții pot obține fișa de la orice unitate care atestă aptitudinea medicală pentru condus. Mai jos poți vedea care sunt cabinetele autorizate și ce acte sunt necesare pentru eliberarea fișei medicale.

Potrivit legislației în vigoare, fișa medicală pentru permis auto se efectuează în scopul depistării afecțiunilor care ar contraindica aptitudinea de a conduce autovehicule, conducătorul auto fiind obligat la examinări medicale ori de cate ori efectuează reînnoire permis auto (analize permis de conducere).

Într-un caz fericit, fișa medicală pentru permis auto, categoriile A și B, va fi făcută în cel mult o oră și jumătate.

Clinici acreditate fișa medicală permis auto

În total sunt 619 unități medicale autorizate permise auto, dintre care 69 în București.

Intervalul de valabilitate a examinărilor medicale este de până la 1 an, prin urmare fișa medicală trebuie depusă înainte de acest termen.

Preschimbare permis auto: acte necesare la dosar

Prețurile pentru fișe auto / analize permis sunt în jur de 300 de lei.

Înainte de a vă programa la o clinică medicală, trebuie să luați de la medicul de familie o adeverință prin care sunteți apt să conduceți, întrucât fără aceasta nu sunteți primit la consultații.

Ce analize medicale sunt pe fișa medicală preschimbare permis

Pe fișa medicală pentru permisul auto sunt trecute următoarele cabinete medicale:

  • Boli interne,
  • Chirurgie-ortopedie,
  • Neuro-chirurgie,
  • Psihiatrie,
  • Oftalmologie,
  • ORL

Fișa medicală trebuie depusă în termen de 12 luni de la efectuarea analizelor medicale.

Acte pentru eliberare fișă medicală auto

  • Carte de identitate,
  • Adeverință de la medicul de familie,
  • Fișa de școlarizare pentru cei care sunt la școala de șoferi
Examenul teoretic pentru permisul de conducere poate fi susținut în orice județ

Potrivit legislației, certificatul medical nu se eliberează persoanelor înregistrate cu: abuz și dependență de alcool, epilepsie, tulburări psihice majore, retard mental, alte afecțiuni neurologice sau neuropsihice grave sau boli care afectează semnificativ vederea, auzul, locomoția etc.

Permisul auto nu trebuie preschimbat dacă v-ați schimbat adresa de domiciliu. Prin urmare, îl puteți folosi în continuare până la expirare.

Taxa preschimbare permis auto

Suma necesară pentru preschimbare permis auto este anul acesta de 350 de lei din care taxa de emitere 89 de lei și taxa pentru efectuarea vizitei medicale de 250-400 de lei, în funcție de clinică.

Vizita medicală se face obligatoriu la una dintre clinicile autorizate de Ministerul Sănătății și durează 2-4 ore. Din fișa medicală reiese că sunteți în continuare apt pentru a conduce mașini din categoria pentru care solicitați un nou permis.

Știri similare