Codul rutier din Grecia prevede sancțiuni și amenzi drastice

Autor: EVmarket Romania
santorini, grecia, taxe drum autostrada Grecia, restrictii de calatorie,

Dacă mergeți în vacanță în Grecia în 2024 trebuie să știți că circulația auto se efectuează pe partea dreaptă a drumului. Mașinile cu numere de România pot circula în Republica Elenă cel mult 180 de zile, dacă sunt conduse de turiști, nu de persoane care au o rezidență legală în această țară.

Cetățenii români care au rezidență legală sau domiciliul în Republica Elenă (carte de identitate pentru cetățeni europeni, asigurare medicală IKA sau număr fiscal AFM) sunt obligați ca, imediat după intrarea pe teritoriul elen, să se prezinte la primul birou vamal în vederea parcurgerii procedurilor de import a autovehiculului.

Folosirea de către rezidenții români în Grecia a autovehiculelor cu numere de înmatriculare românești, fără înregistrarea imediată la autorități, este interzisă și atrage amenzi foarte mari, precum și confiscarea autovehiculului.

Atenție unde parcați, Grecia nu e România. Amenzile sunt mari.

Parcarea ilegală se pedepseşte cu o amendă cuprinsă între 40-150 euro, la care se adaugă reţinerea plăcuţelor de înmatriculare pentru o perioadă de 20 de zile, precum şi plata taxei de parcare pentru acest interval de timp.

De asemenea, utilizarea sau deţinerea sistemelor anti-radar sau de detectare a radarului de către conducătorii mijloacelor auto pe drumurile publice din Grecia este interzisă prin lege. Fapta constituie contravenţie şi se pedepseşte cu amendă de 2.000 euro (art. 103 din Codul Rutier elen prevede şi reţinerea pe loc a permisului de conducere pentru o perioadă de 30 zile, precum şi reţinerea actelor maşinii şi a plăcuţelor de înmatriculare auto pentru 60 zile).

Poliţia elenă aplică amenzi şi poate reţine permisul de conducere, actele autoturismului şi plăcuţele de înmatriculare pentru:

  • Folosirea telefonului mobil în timpul conducerii autoturismului;
  • Circulaţia pe benzile destinate mijloacelor de transport în comun;
  • Depăşirea şi încălcarea liniei continue;
  • Neoprirea la semnalele agentului de circulaţie;
  • Nerespectarea semnalelor semaforului;
  • Oprirea pe autostradă în locuri neamenajate;
  • Condusul pe contrasens.

Limitele de viteză admise în Grecia

Pe autostradă, limita maximă de viteză admisă este de 130 km/h. Sunt prevăzute limitări de până la 80 km/h în funcţie de condiţiile de drum, trafic, meteo, lucrări pe carosabil.

Depăşirea vitezei legale cu peste 20 km/h se pedepseşte cu amendă de 100 euro, iar cu peste 30 km/h cu amendă de 350 euro (în acest ultim caz se reţine şi permisul de conducere pentru 60 zile ).

Sancțiuni Grecia:

1. Neutilizarea centurii de siguranță sau a căștii de protecție pentru motociclişti se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

2. Utilizarea telefonului mobil de către conducătorul auto în mers, fără dispozitiv Bluetooth sau fără ca telefonul să fie plasat în loc special pentru activarea difuzorului se sancţionează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului pentru o perioadă de 60 de zile.

3. Conducerea autovehiculului de către o persoană având ο concentrație de alcool de:

  • 0,50-0,80 g/l ȋn sânge sau de 0,25-0,40 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 200 euro și imobilizarea autovehiculului;
  • 0,80-1,10 g/l ȋn sânge sau de 0,40- 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu amendă de 700 euro, ridicarea permisului de conducere timp de 90 de zile și imobilizarea autovehiculului;
  • peste 1,10 g/l ȋn sânge sau de peste 0,60 mg/l ȋn aerul expirat se sancţionează cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, cu închisoare de minimum două luni, amendă de 1.200 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare pentru o perioadă de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Conducătorii auto care recidivează în termen de 2 ani și care sunt depistaţi având o concentrație de alcool în sânge de peste 1,10 g/l sunt sancționați cu ridicarea permisului de conducere pentru o perioadă de 5 ani, cu închisoare de cel puțin 6 luni, amendă de 2.000 euro, ridicarea plăcuțelor de ȋnmatriculare de la 10 zile până la 6 luni (ȋn baza deciziei instanței competente) și imobilizarea autovehiculului.

Pe insula Astypalea din Grecia vor circula doar mașini electrice

4. Depășirea limitei de viteză cu peste 30 km/oră se sancţionează cu amendă de 350 euro şi ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

5. Nerespectarea culorii roşii a semaforului se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 60 de zile.

6. Νerespectarea semnificației indicatorului „STOP la intersecţie” se sancționează cu o amendă de 700 euro, ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 20 de zile.

7. Efectuarea de manevre periculoase se sancţionează cu amendă de 700 euro și ridicarea permisului de conducere timp de 30 de zile, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

8. Staționarea – parcarea ilegală se sancţionează cu amendă de 40-150 euro, după caz, și ridicarea permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 10 zile.

9. Blocarea rampelor de trecere destinate persoanelor cu dizabilități sau parcarea în locuri destinate persoanelor cu handicap se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

Ce taxe de drum sunt pe autostrăzile din Grecia. NU există vignetă

10. Utilizarea pentru deplasare a benzii de urgență, indiferent de durată, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

11. Circulaţia constantă a camioanelor grele și a autobuzelor pe banda din stânga sau utilizarea acestei benzi pentru depăşiri care surprind șoferii care circulă de drept pe această bandă se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere timp de 60 de zile.

V-ar putea interesa și:

12. Aruncarea pe geam, ȋn timpul mersului, de obiecte sau substanțe care poluează sau pot provoca un incendiu sau accident, inclusiv țigările, se sancționează cu ridicarea pe loc a permisului de conducere, precum şi a plăcuțelor şi a certificatului de înmatriculare ale vehiculului timp de 60 de zile.

O mașină electrică ieftină va fi fabricată în Germania și Grecia

13. Plata a jumătate din cuantumul amenzii în termen de 10 zile a fost abrogată. Amenda se plătește în termen de 15 zile la Poșta Elenă sau la sediul primăriei pe raza căreia se află secția de poliție rutieră care aplică amenda.

Potrivit reglementărilor legislației elene în vigoare este interzisă introducerea în Grecia, în canistre sau alte recipiente, de produse petroliere/combustibili. Pentru încălcarea acestei dispoziții legale se aplică amendă, deschiderea unui dosar penal pentru contrabandă cu produse petroliere/combustibili și indisponibilizarea autovehiculului de către autoritățile vamale elene.

Taxele pentru autostrăzi

Taxele pentru autostrăzi în Republica Elenă pentru autoturisme variază în funcţie de lungimea tronsonului utilizat. Între oraşele Salonic şi Atena, pe o distanţă de aproximativ 520-570 de km, taxele de autostradă sunt cuprinse între 30 şi 58 de euro.

În caz de accident de circulaţie, chiar şi de mică importanţă, constatarea poliţiei este obligatorie. Completaţi, împreună cu cealaltă parte, formularul tip pus la dispoziţie de societăţile locale de asigurări, privind producerea accidentului. Notaţi elementele de identificare ale celuilalt autovehicul implicat în accident şi ale societăţii de asigurare a acestuia.

Dacă în urma accidentului sunt răniţi, conducătorul auto poate fi reţinut şi prezentat tribunalului, care va stabili partea sa de responsabilitate. Adresaţi-vă pentru sprijin partenerului societăţii române de asigurări din Grecia, care figurează pe Cartea verde. Păstraţi documentele de plată până la înapoierea în ţară pentru a le prezenta societăţii de asigurare.