Când se schimbă distribuția. Primele semne și costuri

Autor: EVmarket Romania
distribuția curea dintata

Pentru a afla când se schimbă distribuția trebuie să vă uitați în ghidul de utilizare al modelului pe care îl conduceți. Dacă nu îl aveți, întrebați un dealer auto.

Distribuţia este un kit de componente (curea dinţată de antrenare sau un lanț, rolă de ghidare, rolă întinzătoare şi pompă de apă), parte din motor, care sincronizează elementele de admisie, evacuare şi cilindri. Cureaua de distribuție este poziționată în afara motorului și este acoperită de un capac de protecție. În schimb, lanțul de distribuție este situat în interiorul motorului și este lubrifiat de uleiul din motor.

Sistemul de distribuție aduce aer proaspăt în cilindri și evacuează gazele arse. Cureaua de distribuție optimizează consumul de carburant prin conectarea arborelui cotit la axul cu came.

curea de distributie distribuția

Cureaua de distribuție se schimbă în funcție de motor la intervale de 4-5 ani sau între 60.000 și 90.000 de kilometri (Skoda Octavia 1.9 diesel). Sunt propulsoare la care acest schimb se efectuează la 6 ani sau 160.000 de kilometri (Nissan Qashqai 1,5 dCi). La modele mai noi, după 2016, distribuția pe curea se face și la 5 ani sau 200.000 km (Skoda, VW, 2 litri diesel).

În cele mai multe cazuri, primul schimb al kitului de distribuție se face la 90.000 de kilometri.

Spre exemplu, la Dacia Logan, distribuția pe curea se schimbă la 5 ani sau 60-120.000 km. Un kit de distribuție Dacia Logan, cu piese aftermarket, care include și pompa de apă, costă între 400 și 600 de lei. Prețul variază în funcție de magazinul online ales și de brandul care îl produce. De regulă, kitul de distribuție Gates este mai scump, însă se spune că echipează mai multe modele de mașini noi din fabrică.

Cei mai cunoscuți producători de distribuții sunt: Bosch, Contitech, Dayco HT, FAI Autoparts, Febi Bilstein, Gates, AE, Blue Print, Herth+Buss Jakoparts, Magneti Marelli, Mapco, Optibelt, JP Group, Kavo Parts, etc.

Mare atenție: când cumpărați un kit de distribuție pe curea, citiți anul fabricației ștanțat pe aceasta. Trebuie să fie cât mai recent. Viața curelei de distribuție se măsoară în ani, prin urmare, dacă cureaua este veche, v-a ține mai puțin.

Care sunt mașinile cu kilometrajul cel mai des modificat

Despre distribuțiile pe lanț se spune că se schimbă atunci când lanțul a sărit de la punct și începe să bată. Totuși, vă recomandăm să verificați / schimbați kitul de distribuție pe lanț la 200-300.000 de km. Dacă lanțul se rupe, stricați motorul. Sunt și cazuri în care distribuția pe lanț de fabrică a ținut 500.000 km. Pentru a ajunge la această performanță, mențineți cantitatea optimă de ulei. Dacă nivelul scade, completați cu ulei de motor. Altfel lanțul nu are suficientă ungere și se uzează mult mai repede.

Semne / simptome că ar trebui schimbată distribuția pe lanț:

  • motorul merge întrerupt/sacadat
  • motorul face zgomot când este turat
  • motorul are o putere scăzută
  • mașina are probleme la pornire
  • la unele modele stau aprinse pictogramele ABS și ESP (VSA, VSC, VDC, DSC, DSTDC, depinde de brand)
  • când accelerați se aude un zgomot metalic
  • se poate opri motorul în mers
  • în urma unei diagnoze apare eroarea P0106 (Manifold Absolute Pressure System Performance / Barometric Pressure Circuit Range) care vă face să credeți că este defect senzorul de presiune aer din galeria de admisie. După ce îl veți schimba veți observa că problema persistă și eroarea P0106 nu se șterge.

Tremuratul la relanti determină multă lume să verifice și clapeta de accelerație și alti senzori. Distribuția pe lanț uzată este mai greu de depistat decât cea pe curea, întrucât dă mai multe simptome motorului. Din păcate, senzorul Motor/Engine nu rămâne aprins pentru a vă da de înțeles că aveți o problemă gravă la motor.

V-ar putea interesa și:

În prezent, sunt propulsoare cu distribuție pe lanț care nu ating 100.000 de km (spre exemplu, motorul de 1,2 litri benzină CGPB al Volkswagen întâlnit pe Polo, Fabia și Ibiza). Alte motoare pe lanț cu probleme sunt: 1.2 HTP (an 2001-2009), coduri WY, AZQ, BME, BMD, BBM, BZG, CEVA, CHFA, care echipează Skoda Fabia, Skoda Roomster, VW Polo, Seat Ibiza, Seat Cordoba. Probleme au fost și cu motorul 1.8 T 20 V (ADR, APT, AWT, AVL, AWJ, BEX, ANB), de pe Volkswagen Passat/ Audi A4, an 1997-2005.

Chiar și BMW a avut probleme cu distribuții pe lanț cu motoarele: N45B16, N45NB16, N45B20S, N47D20 din 2007-2011, N63B44 din 2008-2012.

Semne că distribuția pe curea trebuie înlocuită:

  • motorul face zgomot la relanti
  • mașina scoate fum pe evacuare
  • ulei în zona distribuției

În concluzie, distribuția pe curea uzată face zgomot la relanti, iar cea pe lanț face zgomot când turați motorul stând pe loc.

Costuri manoperă distribuție pe lanț versus distribuție pe curea

Prețurile pentru înlocuirea kitului de distribuie pe lanț variază în funcție de ora de manoperă. La un VW Polo de 1,2 litri benzină timpul necesar este de 6-7 ore. Deci prețul pentru manoperă ar fi de cel puțin 700-800 de lei.

V-ar putea interesa și:

Un kit complet de distribuție pe lanț pentru un motor de 1,2 litri benzină costă în jur de 800 de lei, însă mai trebuie să comandați și filtrul și uleiul de motor, deci costul pieselor aftermarket ajunge la 1.000 lei. Dacă doriți piese de origine atunci prețul acestora sare de 2.000 lei.

Pentru distribuția pe curea (1,5 litri diesel – Renault), prețurile sunt de două ori mai mici atât pentru manoperă, cât și pentru piese. Distribuția pe curea se schimbă în 4 ore. Prin urmare, manopera poate costa 400-500 de lei.

Daune motor în cazul în care distribuția pe curea se rupe:

  • se pot îndoi supapele,
  • se poate distruge chiulasa,
  • se pot rupe biele,
  • se pot sparge pistoanele,
  • poate fi afectat arborele cotit
  • se poate sparge blocul motor
Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn