Uber este disponibil în Ploiești, al 10-lea oraș din România

Autor: Dan Vache
UberX Share, Uber, uber obiecte uber braila, craiova, Galati, uber green arad Târgu Mureș uber rewards, uberxl,

Uber este disponibil în Ploiești, primul oraș din zona Prahovei în care serviciul se extinde. Cu Ploiești pe lista de orașe în care aplicația este prezentă, Uber este acum disponibil în 10 orașe din România.

În Ploiești, Uber se lansează cu UberX, cel mai utilizat serviciu al companiei.

Între 22 aprilie și 2 mai, utilizatorii din Ploiești pot folosi codul HELLOPLOIESTI pentru o reducere de 50% din costul a două curse UberX, pentru până la 7 lei reducere/călătorie.

„Regiunea Prahovei este una dintre zonele în care plănuiam să ajungem de ceva timp, și ne bucurăm să anunțăm că locuitorii orașului Ploiești vor beneficia acum de curse convenabile și sigure cu Uber. Știm că oamenii sunt în continuă căutare de alternative de transport și suntem încântați că le putem oferi ploieștenilor tehnologia prin care se pot conecta cu șoferii, pentru a ajunge în siguranță la destinație. Colaborăm cu autoritățile locale și vrem să le devenim un partener de încredere și pe termen lung,” a declarat Ana Maria Borlovan, Country Operations Manager Uber România.

Cum se utilizează codurile promoționale Uber

• Deschide meniul de sus al aplicației
• Mergi la “Wallet” -> “Adaugă cod promoțional”
• Scrie codul promoțional ‘HELLOPLOIESTI’ pentru o reducere de 50% aplicată următoarelor două curse Uber
• Codul promoțional este acum activ în contul tău și se va aplica automat la următoarea cursă Uber
• Codul promoțional este valid pentru cursele efectuate în Ploiești în perioada 22 aprilie – 2 mai

La fel ca în celelalte orașe din România, pasagerii din Ploiești beneficiază de o serie de opțiuni disponibile în aplicația Uber, printre care și accesul la informații despre șofer, afișând fotografia acestuia alături de rating, modelul și numărul mașinii.

Pasagerii pot urmări cursele în aplicație, atât înainte de sosirea mașinii la locul de preluare, cât și în timpul călătoriei, și pot trimite statusul acesteia unui contact de încredere.

V-ar putea interesa și:

Uber utilizează o tehnologie care verifică dacă șoferii poartă mască de protecție. Aceștia trebuie să-și facă un selfie înainte de a se conecta în aplicație.

Compania de ridesharing s-a lansat la București în 2015, și s-a extins rapid la Cluj, Timișoara, Brașov și Iași. În vara anului 2020, serviciul a devenit disponibil și în Constanța, iar în lunile recente, Uber s-a lansat în Craiova, Galați și Pitești. Uber este o aplicație care conectează pasageri și șoferi în mai mult de 69 de țări din toată lumea, în peste 10.000 de orașe, disponibilă acum și în Ploiești.