MF a aplicat cota de TVA pentru bateriile de stocare ale sistemelor fotovoltaice

Autor: Cosmin Lixandru
2,3K afișări
energie, panouri, solare, fotovoltaice, energie verde, enel, mobexpert, reguli fotovoltaice, Programul Casa Verde Fotovoltaice, granturi panouri solare energie regenerabilă fotovoltaic, Casa Verde, prosumator, OMV Petrom, PPC

Ministerul Finanțelor a aplicat cota redusă de TVA pentru bateriile de stocare în conformitate cu legislația adoptată de Parlamentul României, care prevede că această facilitate fiscală se aplică doar în cazul sistemelor fotovoltaice off-grid, și nu pentru cele on-grid sau hibride.

În încercarea de a clarifica aplicarea unui TVA redus de 9%, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) a solicitat Ministerului de Finanțe să aplice un TVA unitar de 9% fie prin programul Casa Verde 2024, fie prin PNRR și Ministerului Energiei să recunoască oficial faptul evident că orice sistem fotovoltaic hibrid funcțional include obligatoriu și baterii de stocare.

banner Petrom

Ce conține kitul de panouri fotovoltaice

Conform art.291 alin.(3^6) pct.2 lit.a) din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificãrile și completãrile ulterioare, prin sintagma kit de instalare se înțelege ansamblul pieselor comercializate împreună în scopul furnizării unui sistem funcțional și care poate conține în cazul kitului de panouri fotovoltaice: panou fotovoltaic, invertor, modul comandă, optimizatoare, sisteme de fixare, cablaj și conectică, tablou electric, disjunctoare, cutie contor, contor electric, iar, în cazul sistemelor off-grid, bateriile.

Alineatul (3^6) a fost propus și adoptat ca urmare a unei inițiative legislative, L.820/2022, Plx.94/2023, transpusă ulterior prin Legea nr.216/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal. Așadar, prevederile au fost propuse și adoptate de Parlamentul României, și nu de Ministerul Finanțelor.

Furt de curent electric: 10,4 mil. kWh pe an de la o singură companie

Așa cum rezultă din motivarea amendamentelor, pentru a clarifica modul de aplicare a legii și pentru a preveni posibile interpretări eronate au fost detaliate componentele pentru care se acordă cota redusă de TVA, iar în cazul panourilor fotovoltaice, a fost precizat că termenii generici (cablaj, conectică etc.) înseamnă componentele necesare punerii în funcțiune a echipamentului.

Prin urmare, în instrumentul de motivare nu se face referire la sintagmele sisteme fotovoltaice on-grid și/sau sisteme fotovoltaice hibride, astfel încât să rezulte o altă intenție de reglementare decât cea expres prevăzută de textul legal adoptat, se arată în comunicat.