Autonom Rent a Car, flotă de 2.034 de mașini în 2019

Autor: EVmarket Romania
Autonom Rent a car

Autonom Rent a Car a operat o flotă de 2.034 de mașini anul trecut prin intermediul căreia a deservit clienți în 44 de agenții din 31 de orașe din România.

14 MIL. euro din închiriere auto

Divizia de rent-a-car, care oferă o gamă variată de servicii de închiriere auto pe termen scurt și mediu, de la minimum o zi și până 12 luni, a crescut cu 14% în 2019 față de anul 2018 și a atins venituri consolidate de aproximativ 66 milioane lei (circa 14 milioane euro).

Peste 85% din cifra de afaceri a Autonom Rent a Car a fost generată de persoane juridice, în timp ce gradul mediu de ocupare al flotei a fost de 80%.

Autonom AutoRulate

Ca linie de venituri suplimentare, Autonom comercializează în fiecare an, prin intermediul Autonom AutoRulate, mașini ajunse la sfârșitul perioadei de amortizare. În cursul anului 2019, compania a vândut 2.215 de vehicule din flota sa, pentru 93,5 milioane de lei. 33% din autoturisme au fost vândute către persoane fizice.

Serviciile contractate pe termen lung, precum cele de leasing operațional, contribuie cel mai mult la veniturile generate la nivel de grup.

Autonom Leasing operațional

Linia de leasing operațional, care a deservit 1.461 de clienți în 2019 și a operat o flotă de 7.118 de autovehicule, a înregistrat venituri consolidate de 159 milioane de lei, ceea ce a condus la o creștere de 48% față de rezultatul generat în 2018.

Tot în 2019, compania a finalizat integrarea în grup a BT Operational Leasing și a trecut printr-un proces de rebranding.

V-ar putea interesa și:

Profit de 17 MIL. lei

Autonom Services SA, cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, a înregistrat anul trecut venituri consolidate de aproximativ 339 milioane de lei, în creștere cu 35% față de 2018 și un profit net de 17,5 milioane lei (+ 7%).

“Business-ul a înregistrat o creștere susținută, culminând cu anul 2019 care a fost cel mai bun din istoria Autonom. Am reușit să majorăm cota de piață fără să sacrificăm profitabilitatea pe termen lung și să atragem clienți și servicii noi, dezvoltate organic și prin parteneriate. 2020 ne va arăta dacă modelul nostru de afaceri bazat pe sustenabilitate, adaptabilitate și flexibilitate va fi suficient de agil pentru a trece peste toate provocările aduse de această criză sanitară,” a declarat Dan Ștefan, coacționar al grupului Autonom Internațional, din care face parte Autonom Services.

V-ar putea interesa și:

Compania a atras 20 de milioane de euro de la Bursa de Valori București printr-o emisiune de obligațiuni corporative.

Rezultatele consolidate ale Autonom Services includ performanța a două linii de afaceri majore – leasing operațional și închiriere pe termen scurt (rent-a-car), precum și a altor servicii suplimentare oferite de Autonom. Creșterile semnificative ale rezultatelor întregului business al Autonom demonstrează potențialul pieței serviciilor de mobilitate din România și din Europa Centrală și de Est, care este momentan în curs de dezvoltare și nu a atins încă maturitatea deplină.

Urmărește-ne pe Facebook