Volvo a anunțat că amână livrările noului EX30 din cauza unor probleme de software. Volvo spera ca EX30 să fie un succes în segmentul SUV-urilor electrice.
Volvo EX30, lansat cu probleme
Actualizările de software pentru EX30 nu pot fi realizate over-the-air, așa că Volvo trebuie să trimită fiecare mașină la un service pentru a primi actualizările.
Problemele de software sunt legate de sistemul de infotainment al mașinii. Acest sistem este responsabil pentru o serie de funcții, inclusiv navigația, sistemul audio și comenzile vocale.
Volvo nu a oferit detalii despre problemele de software. Cu toate acestea, compania a declarat că lucrează la o soluție și că speră să înceapă livrările în primăvară
Volvo EX30 este fabricat în China, la uzina din Zhangjiakou. Începând cu 2025, Volvo EX30 va fi produs și în Belgia, la uzina din Gent. Această decizie vine ca urmare a numărului mare de comenzi înregistrate de constructorul suedez pentru SUV-ul electric.
Prețul Volvo EX30
Volvo EX30, cel mai mic SUV electric al mărcii, poziționat sub XC40 Recharge, costă în România de la 38.500 euro cu TVA, iar în Germania de la 34.800 euro cu TVA.
V-ar putea interesa și:
Crossover-ul Volvo EX30 are dimensiuni similare cu Smart #1, fiind construit pe platforma SEA. Printre concurenți sunt Mercedes-Benz EQA, Jeep Avenger și Hyundai Kona.
Volvo EX30 este cel de-al patrulea vehicul electric al suedezilor după C40 Recharge, XC40 Recharge și EX90. Modelul electric are 4.233 milimetri lungime, 1.837 milimetri lățime, 1.555 milimetri înălțime și un ampatament de 2.650 milimetri.
Sunt disponibile 3 versiuni:
- un motor electric pe puntea spate, 272 CP, baterie de 51 kWh (49 kWh), autonomie 344 de kilometri. La o stație de 134 kW, acumulatorul se încarcă de la 10 la 80% în 28 de minute: prețul este de 38.500 euro cu TVA.
- un motor electric pe puntea spate, 272 CP, baterie de 69 kWh (64 kWh), autonomie de 480 de kilometri. La o stație de 153 kW, acumulatorul se încarcă de la 10 la 80% în 26 de minute: prețul este de 43.750 euro cu TVA
- două motoare electrice, EX30 Twin Motor Performance, tracțiune integrală, 428 CP, baterie de 69 kWh (64 kWh), autonomie de 460 de kilometri. Mașina electrică atinge 100 de km/h în 3.6 secunde.