Semne începători – unde se pun pe parbriz bulinele galbene

Autor: Dan Vache
semne incepatori

Aplicarea corectă a unor semne începători / buline galbene pe geamurile mașinii îi scapă pe șoferii începători de amenzi. Semnele de începători trebuie folosite timp de 1 an de la data obținerii permisului auto. Poziționarea incorectă pe parbriz sau lipsa unor buline începători conduce la o amendă între 330 lei și 495 lei.

Iată ce spune legislația rutieră despre poziția corectă pentru semne începători: conform Art. 149 din Regulamentul de aplicare OUG 195/2002, semnele de începător / bulinele galbene se aplică pe parbriz în partea dreaptă jos, iar pe lunetă în partea stângă jos.

Ce spune legislația despre aceste semne începători:

Conducătorul de autovehicul sau de tramvai cu o vechime mai mică de un an de la data obținerii permisului de conducere are obligația de a aplica semnul distinctiv (buline începători) sub forma unui disc de culoare galbenă, cu diametrul de 100 mm, care are în centru semnul exclamării, de culoare neagră, cu lungimea de 60 mm și diametrul punctului de 10 mm, după cum urmează:

  • a) la motocicletă, în partea din spate lângă numărul de înmatriculare;
  • b) la autovehicul, pe parbriz în partea din dreaptă jos și pe lunetă, în partea stangă jos;
  • c) la autovehiculul care nu este prevăzut cu lunetă, pe parbriz în partea din dreapta jos și pe caroserie în partea din spate stânga sus;
  • d) la tramvai, pe parbriz în partea din dreapta jos și pe luneta ultimului vagon în partea din spate stânga sus;
  • e) la autovehiculul care tractează o remorcă, pe parbrizul autovehiculului în partea din dreapta jos și pe caroseria remorcii în partea din spate stânga sus.

V-ar putea interesa și:

Interdicții șoferi începători

Conducătorului începător de vehicul îi este interzis să:

  • a) conducă autovehicule care transportă mărfuri sau produse periculoase;
  • b) conducă vehicule destinate testării sau cele pentru probe;
  • c) conducă vehicule destinate transportului public de persoane, inclusiv în regim de taxi“.

Atenție: șoferii începători sunt obligați să conducă, în primul an, cu o viteză mai mică de 20 de km/h față de limita prevăzută pe porțiunea respectivă de drum. Excepție fac localitățile.

Începători auto: lecții de condus în oraș, sfaturi pentru șoferi

Limitele maxime de viteză stabilite pentru circularea în afara localităților cu un autoturism sunt: pe autostrăzi 110 km/h, pe drumurile expres sau pe cele naționale europene 80 km/h, pe celelalte categorii de drumuri: 70 km/h.

V-ar putea interesa și:

Ce amenzi prevede legea pentru lipsa semnelor

Șoferii începători riscă o amendă cuprinsă între 290 lei și 435 lei, dacă nu amplasează corect semnele de începători.

Începători auto: lecții de condus în oraș, sfaturi pentru șoferii începători

Aplicați tot ce ați învățat la cursurile de legislație rutieră.

În timp ce conduceți fiți calmi, ignorați șicanările din trafic și concentrați-vă pe marcajele rutiere și semnele de circulație. Nu forțați niciodată semaforul galben. Conduceți intuitiv. Dacă vă apropiați de un semafor care se face roșu, nu mai accelerați. Lăsați mașina să încetinească din inerție pe măsură ce vă apropiați de semafor.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn