Leasing auto – tipuri de contracte și diferența dintre ele

Autor: Dan Vache
banca transilvania imm leasing datornicii leasing auto

Există două tipuri de contracte de leasing auto: contract de leasing financiar și contract de leasing operațional. Ambele sunt o formă de creditare pentru o persoană fizică, IMM sau companie care vrea să dețină o mașină și să o plătească în rate lunare. Perioada de finanțare poate varia între 1 și 7 ani.

Trebuie să știți că indiferent de tipul de leasing auto ales, proprietar va fi firma de leasing. După perioada de contract aveți posibilitatea să renunțați la mașină sau să o achiziționați la valoarea rămasă de plată, care este de cele mai multe ori valoarea de piață.

Valoarea reziduală (suma care ar mai fi de plată la finalul ratelor) este 0% atunci când este cuprinsă în ratele de leasing auto. În acest caz, achitarea ultimei rate este considerată ca fiind plata valorii reziduale.

Dacă vă întrebați care este diferența între un leasing auto și un credit auto, în cazul unui credit, proprietarul mașinii va fi clientul. Acesta va avea posibilitatea să ramburseze anticipat împrumutul oricând pe parcursul contractului. Însă, în cazul leasingului auto nu se poate renunța la contract decât după primul an.

Leasing auto financiar sau operațional?

Dacă la finalul perioadei de contract vreți să rămâneți cu mașina atunci alegeți un contract de leasing financiar. Firmele de leasing operațional de cele mai multe ori vând mașina second hand către dealerii auto.

Dacă la finalul perioadei de leasing vreți din nou o mașină nouă, atunci puteți opta pentru un contract de leasing operațional. Un astfel de contract nu poate fi făcut pe persoană fizică, ci doar ca firmă.

ALD, serviciu de leasing operațional pentru o lună de contract

În cazul leasingului operațional nu este nevoie de un avans, fiind o rată lunară fixă. Este un fel de închiriere pe termen lung. Reviziile, asigurarea RCA și CASCO sunt incluse în rată. Nu același lucru este în cazul leasingului financiar, unde clientul le plătește separat.

În ceea ce privește un contract de leasing financiar, clientul trebuie să plătească un avans (10-60%) și o rată cu o dobândă variabilă. Cu cât este mai mare perioada contractuală, cu atât rata lunară va fi mai mică. Însă, dobânda plătită va fi mai mare.

V-ar putea interesa și:

În situația în care utilizatorul nu își plătește ratele restante timp de două luni consecutive, contractul de leasing auto va fi reziliat.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare