Talon pierdut: cât durează eliberarea unui nou certificat de înmatriculare

Autor: EVmarket Romania
4,6K afișări
talon pierdut

Pentru eliberarea unui nou certificat de înmatriculare şi declararea unui talon pierdut, conducătorul auto trebuie să se prezinte la unul dintre birourile Direcției regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor (DRPCIV) cu mai multe documente.

Timpul pentru eliberarea unui talon pierdut variază de la un județ la altul, în funcție de cât este de aglomerat la ghișeele Direcției regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor.

Talon pierdut: cât durează eliberarea unui nou certificat de înmatriculare

Dacă aveți noroc puteți intra în posesia unui nou talon care va înlocui acel talon pierdut în două – trei zile lucrătoare dacă veniți să îl ridicați personal și în 7-10 zile lucrătoare dacă optați pentru opțiunea de a-l primi acasă prin Poștă.

Verificare emitere certificat / talon auto

Verificați aici stadiul emiterii certificatului de înmatriculare în urma depunerii documentelor în vederea înmatriculării/transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a autoturismului personal.

În cazul pierderii, furtului sau distrugerii talonului auto există o procedură relativ simplă pentru eliberarea unui nou talon auto. Tariful pentru obținerea unui nou certificat de înmatriculare a vehiculului este de aproximativ 50 de lei.

Actele necesare pentru eliberare talon pierdut:

  1.  Cererea solicitantului;
  2. Declaraţia solicitantului din care să rezulte pierderea;
  3. Dovada achitării contravalorii certificatului de înmatriculare – 49 lei (pentru modalitățile de plată consultați secțiunea taxe și tarife;
  4. Actul de identitate al solicitantului în original şi copie;
  5. În cazul persoanelor juridice vor fi depuse documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea şi sediul, în copie (de exemplu certificat înregistrare la Registrul Comerţului), precum și împuternicirea reprezentatului legal al acestora; Delegaţie;
  6. Procură specială autentificată de notarul public, în cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul.

Contravaloarea certificatului de înmatriculare se poate achita prin Internet Banking (pentru confirmarea tranzacției este necesară o perioadă mai mare de 24 ore), virament bancar, mandat poștal, rețeaua de Stații de Plată SelfPay situate în supermarket-uri, mall-uri, magazine de proximitate, universități.

Pe documentul de plată vor fi înscrise următoarele informații: codul numeric personal, numele și prenumele persoanei beneficiare a serviciului solicitat, contul IBAN, suma și tipul documentului pentru care se efectuează plata.

Dacă ați pierdut talonul trebuie să nu circulați cu mașina. La un eventual control de rutină al poliției veți fi amendat pentru lipsa acestuia.

Certificatul de înmatriculare auto – ce informații îți oferă

De ce este necesar acest document? În el sunt menționate date de identificare ale mașinii, date tehnice, dar şi data la care s-a efectuat ultima inspecţie tehnică periodică. Da, ITP-ul reprezintă un amănunt foarte important care este trecut în talon și obligatoriu, conform legii.

Așa cum este specificat în Legislația Rutieră, constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte amendă, refuzul proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a înmâna actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare, a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea polițistului rutier, precum și refuzul de a permite verificarea vehiculului.

Constituie contravenții și se sancționează cu 4 sau 5 puncte amendă, fapte săvârșite de către persoane fizice precum neîndeplinirea obligației de a solicita autorității, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei și conținutului celor în vigoare.