Renault Commercial Roumanie anunță un recall pentru modelele Dacia Logan III și Dacia Sandero III, care vizează 624 autoturisme Dacia fabricate și comercializate în România. Proprietarii mașinilor Dacia afectate de rechemare în service vor fi anunțați prin intermediul unor scrisori pentru a se programa la o unitate de service.
Cei care nu sunt primul proprietar, au cumpărat mașina din străinătate, pot suna la un dealer pentru a verifica dacă există un recall Dacia pentru modelul lor. Operațiunea este gratuită și pentru aceștia.
Compania a identificat un risc de neconformitate al bridei de la capota față, ceea ce ar putea conduce, în anumite situații, la o funcționare necorespunzătoare a sistemului de închidere al capotei.
Dacia Spring trece testul elanului la 77 km /h – VIDEO
Durată acțiune: poate varia între 0,3 și 3,4 ore.
Scopul acțiunii: verificarea bridei de la capota față. În situația în care se va constata necesar, capota față se va înlocui.
În acest sens este indicat să contactați în cel mai scurt timp un reparator din Rețeaua autorizată Dacia de pe teritoriul României, pentru stabilirea unei programări în vederea verificării bridei de la capota față. În situația în care se va constata necesar, capota față se va înlocui.
Această intervenție va fi realizată gratuit, toate costurile fiind acoperite integral de Dacia. În cazul în care autovehiculul deținut nu se mai află în posesia dumneavoastră, trebuie să transmiteți scrisoarea actualului proprietar sau să o returnați la adresa de pe plic.
Numărul autovehiculelor ce ar putea fi afectate în România, vizate de operațiune este de 624 vehicule.