Deținătorul poate înstrăina / transcrie vehiculul pe baza certificatului de înmatriculare (talon auto), a cărții de identitate a vehiculului și a contractului de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit ștampilat de organul fiscal.
Cartea de identitate a vehiculului, în cazul în care pentru vehiculul respectiv nu a fost eliberat un asemenea document, se obține de la filiala locală a Registrului Auto Român (R.A.R.) care completează datele despre vehicul. Datele despre deținător se completează de către serviciul de circulație care a înmatriculat vehiculul.
Vehiculele noi care se înmatriculează prima dată în România vor primi folia de securizare de la Registrul Auto Român (R.A.R.). Programările se pot face pe rarom.ro.
Formularul de contract de vânzare-cumpărare a unui vehicul folosit îl puteți descarcă de aici.
După completarea contractului de vânzare-cumpărare pe un calculator și printarea a 5 exemplare, se semnează atât de cumpărător cât și de vânzător în locurile indicate pe contract. Apoi, vânzătorul trebuie să obțină viza organului financiar (Direcția de Taxe și Impozite) în raza căruia domiciliază (își are sediul). Viza atestă că au fost achitate, față de stat, debitele referitoare la vehicul și că acesta este liber de orice sarcini.
Persoana care vinde maşina trebuie să prezinte autorităţilor fiscale locale contractul de vânzare/cumpărare, în 5 exemplare semnate. Dacă vânzătorul are datorii neplatite (impozitul la casă, terenuri sau alte mașini) către Direcția de Taxe și Impozite va fi obligat să la achite, altfel nu primește fiscalul pentru mașina respectivă. Impozitul auto trebuie plătit pe tot anul. Acesta nu se recuperează.
De ce contractul de vânzare cumpărare este în 5 exemplare?
- un exemplar rămâne la vânzătorul mașinii,
- un exemplar rămâne la organul fiscal,
- 3 exemplare ajung la cumpărător. Acestea vor trebui stampilate de către organul fiscal de care aparține. De aici va pleca cu 2 exemplare întrucât unul va fi oprit de către instituție. Cumpărătorul va pastra un contract, iar un alt exemplar va fi în dosarul cu actele necesare înmatriculării auto pe care le înmânează Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Când dați banii pe mașină?
Banii pentru mașină pe care o cumpărați îi dați vânzătorului după ce vă înmânează cele 3 exemplare ale contractului de vânzare cumpărare semnate și stampilate de către organul fiscal. Fișa de înmatriculare nu mai există, tocmai pentru că acum contractele de vânzare cumpărare sunt stampilate și semnate de fisc. Prin urmare, aceste contracte sunt fiscalul.
Contractele de vânzare cumpărare neștampilate de către organul fiscal sunt nule, nu au nicio valoare.
Odată ce ați primit contractele ștampilate, puteți da vânzătorului banii pe mașină. Acesta va scrie pe talon în rubricile Înstrăinat către – numele cumpărătorului, la data de și va semna. Dacă vânzătorul este o firmă, va fi necesară ștampila firmei pe talon, altfel poliția va refuza actele.
Calculator asigurare auto RCA
Începând cu data scrisă pe talonul mașinii, aveți la dispoziție 30 de zile să înmatriculați mașina la poliție.
Următorul pas este să depuneți actele necesare înmatriculării, dar nu înainte de a vă face o programare online. Puteți verifica înainte să mergeți la poliție, disponibilitatea numărului de înmatriculare preferențial (85 lei).