Noi anvelope all seasons: Nokian Seasonproof

Autor: Cosmin Lixandru
nokian tyres, Noi anvelope all seasons Nokian Seasonproof

Producătorul scandinav de anvelope premium Nokian Tyres lansează noua gamă de anvelope all seasons Nokian Seasonproof și Nokian Seasonproof SUV pentru vehicule de pasageri, vehicule utilitare sport și modele crossover.

Noile anvelope all seasons Nokian Seasonproof sunt special concepute pentru zilele de iarnă cu zăpadă și lapoviță, cât și pentru o experiență de condus ușoară în timpul verii.

Nevoia din ce în ce mai mare de siguranță sporită în condiții neașteptate de drum umed și înzăpezit, chiar și în afara sezonului, este unul dintre motivele principale pentru care tot mai multe vehicule europene sunt echipate cu anvelope care pot face față cu succes tuturor condițiilor meteorologice.

Anvelope speciale pentru mașinile cu tracțiune electrică

Șoferii europeni apreciază în special siguranța în toate condițiile meteorologice, pe tot parcursul anului, potrivit unui sondaj al Nokian legat de anvelopele all-season. Printre cerințe s-au numărat și aderența și manevrabilitatea, alături de o rezistență bună la uzură și siguranță pe timp de iarnă, în condiții schimbătoare.

„Noua anvelopă Nokian Seasonproof este dezvoltată pentru a răspunde nevoilor șoferilor din Europa Centrală și este proiectată pentru a fi flexibilă și adaptabilă atât la condițiile de iarnă, cât și la cele de vară. Avem un nou design al benzii de rulare, adaptat pentru utilizare optimă pe tot parcursul anului și inovații care garantează siguranța maximă, rezistență excelentă la uzură și rezistență scăzută la rulare”, spune Marko Rantonen, Development Manager, Nokian Tyres.

Dimensiuni anvelope all seasons: Nokian Seasonproof

Toate dimensiunile pneurilor Seasonproof vin echipate cu simbolul fulgului de zăpadă (3PMSF), care indică faptul că anvelopele au fost omologate oficial pentru uz de iarnă. Gama de produse oferă dimensiuni pentru autoturisme moderne, SUV-uri și CUV-uri, cu o selecție de 64 de produse de la 14 la 19 inci, în categoriile de viteză T (190 km/h), H (210 km/h), V (240 km/h), W (270 km/h).

În toamna anului 2020 vor fi disponibile 11 dimensiuni, iar celelalte vor fi prezente pe piață la începutul anului 2021.

Conceptul Season Sense combină mai multe caracteristici tehnice inovatoare în executarea striațiilor anvelopei, designul benzii de rulare și compusul din cauciuc. Striațiile multifuncționale pentru toate anotimpurile și modelul de rulare direcțional modernizat cu design de blocuri rigide sunt adaptate pentru a oferi performanțe versatile pentru toate anotimpurile și pentru a garanta siguranță în condiții de drum înzăpezit și uscat. Aderența maximă pe șosele umede și acoperite de lapoviță este realizată de noile caneluri all-season pentru apă și lapoviță, iar noul compus de cauciuc cu siliciu generează o durabilitate excelentă, aderență pe drumuri umede și rezistență scăzută la rulare.

Anvelopele Nokian Seasonproof oferă stabilitate extremă și aderență pe drumurile uscate, chiar și la viteze mari. Suportul pentru blocurile de rulare multinivel îmbunătățește manevrabilitatea la viteze mari. Pentru șoferi, această caracteristică înseamnă o stabilitate excelentă și un răspuns rapid la direcție.

Noua bandă de rulare oferă performanțe îmbunătățite și pe timp de vară. Îmbunătățirile pot fi resimțite la proprietățile de frânare pe suprafață umedă și uscată, întrucât zona centrală cu blocuri de rulare și striații adaptate oferă performanțe optime pentru condiții meteorologice variate. Tehnologia de realizare a striațiilor pentru suprafețe umede și uscate asigură distanțe de oprire mai mici și siguranță datorită colțurilor, tracțiunii și controlului avansate.

Rezistența la uzură a noii anvelope Nokian Seasonproof este cu peste 25% mai mare decât a modelului anterior. Este un salt important în materie de durabilitate, care poate însemna un sezon de utilizare suplimentar, în funcție de stilul de condus.

Stabilitatea bună și aderența excelentă sunt esențiale pentru șoferii de SUV-uri. Anvelopele pentru SUV-uri trebuie să fie suficient de puternice pentru a menține stabilitatea vehiculelor înalte și grele. Zonele de umăr ale anvelopei Nokian Seasonproof SUV au fost special adaptate pentru utilizarea la SUV-uri, îmbunătățind stabilitatea cu ajutorul blocului. Anvelopa oferă o stabilitate ridicată și o manevrabilitate precisă pe drumurile umede și înzăpezite.

Cu o structură puternică și îmbunătățită și un compus optimizat pentru SUV, noile anvelope pentru SUV-uri sunt dotate și cu tehnologia unică Aramid Sidewall a Nokian Tyres. Construcția solidă a anvelopelor Nokian Seasonproof SUV și pereții laterali Aramid consolidați îmbunătățesc durabilitatea și garantează că anvelopa poate rezista la diverse impacturi care pot apărea în timpul condusului.

Inovații Nokian anvelope all seasons

Conceptul Season Sense: Striațiile multifuncționale pentru toate anotimpurile și modelul de rulare direcțional modernizat sunt adaptate pentru a oferi performanțe versatile pentru toate anotimpurile și pentru a garanta siguranță în condiții de drum înzăpezit și uscat. În timp ce canelurile all-season pentru apă și lapoviță maximizează prevenirea acvaplanării, noul compus de cauciuc cu siliciu generează o durabilitate excelentă, aderență pe drumuri umede și rezistență scăzută la rulare.

Ghearele pentru zăpadă: Aderență puternică și stabilitate în timpul condusului. Ghearele de zăpadă oferă o aderență de înaltă clasă pe zăpadă moale, în special la frânare și accelerare.

Boosterele de aderență pe zăpadă: Aderență îmbunătățită pe zăpadă. Aceste boostere îmbunătățesc aderența longitudinală necesară pentru frânare și accelerare.

Canelurile polisate: Elegante și eficiente. Canelurile polisate accelerează eliminarea apei și a lapoviței, oferind un plus de siguranță pe suprafețe umede.

Tehnologia Aramid Sidewall: Durabilitate extremă. Fibrele de aramidă extrem de puternice consolidează pereții laterali ai anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de condus exigente. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la impacturi și tăieturi, care în caz contrar ar străpunge cu ușurință anvelopa.

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea noastră scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2019, vânzările nete ale companiei au fost de 1,6 miliarde de euro și am avut aproximativ 4.700 de angajați.