FlixBus anunță primele conexiuni spre Republica Moldova

Autor: EVmarket Romania
1,K afișări
transport pasageri persoane, panouri solare, flixbus

FlixBus, cel mai mare operator de călătorii cu autocarul din Europa, anunță primele conexiuni spre Republica Moldova. Cursele București-Chișinău din cadrul noii cooperări vor începe din 6 noiembrie, dar pasagerii își pot planifica deja călătoriile.

FlixBus a încheiat un parteneriat cu transportatorul local Gal Spedition care operează ruta București-Chișinău cu autocarul.

banner Petrom

Pasagerii vor avea la dispoziție curse zilnice între cele două capitale. Autocarele Gal Spedition vor avea un autocolant cu înscripționarea „în colaborare cu FlixBus” pentru a putea fi ușor identificate de către călători.

„În acest an am fost nevoiți să regândim oferta. Sunt pasageri care au o nevoie reală de călătorie. Suntem pregătiți să adaugăm noi rute în cazul în care există cerere pentru a-i aduce aproape de familie, prieteni sau la locul de muncă”, a declarat Adrian Rășoiu, Business Development Manager FlixBus România.

În cei șapte ani de activitate, FlixBus a încheiat parteneriate cu 500 de parteneri din întreaga lume.

Compania a lansat primele autocare electrice pe distanțe lungi din lume în 2018 în Franța și în Germania. Compania oferă cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa, cu 400.000 de curse zilnice către 2.500 de destinații din 30 de țări. În 2019, FlixMobility a transportat 62 de milioane de pasageri.

FlixMobility este un furnizor de servicii de mobilitate care oferă noi alternative de călătorie prin intermediul brandurilor Flix Bus și FlixTrain. Start-up-ul a reușit să opereze cea mai mare rețea de autocare interurbane din Europa și a lansat primul tren verde pe distanțe lungi în 2018.