Filtru de particule (DPF) funcționare, curățare, rol și preț

Autor: EVmarket Romania
8,7K afișări
catalizator, catalizatoare, service, itp, filtru de particule, dpf

Filtru de particule este montat în sistemul de evacuare în special la automobile diesel cu norme de poluare Euro 4, Euro 5 și Euro 6 pentru a reduce oxizii de azoți. Filtrele de Particule Diesel (DPF – Diesel Particulate Filter sau FAP Filtere à Particules) captează particulele de funingine din gazele de evacuare.

Nu toate mașinile Euro 4 diesel sunt dotate cu filtru de particule (DPF), spre exemplu motoarele de 1.5 litri Renault de pe Nissan Qashqai nu au DPF, decât cele Euro 5 și Euro 6. În schimb, motoarele diesel de 1.6 litri Euro 4 fabricate de Ford și montat pe modele Volvo prin 2008 aveau și filtru de particule și AdBlue.

banner Petrom

Nu orice motor Euro 6 echipat cu filtru de particule are și AdBlue (uree). Spre exemplu, motoarele diesel Euro 6 fabricate de Renault care au fost montate pe Nissan Qashqai facelift în 2017 nu au AdBlue.

Subtanța AdBlue ajută și mai mult la reducerea emisiilor de oxizi de azoți.

Prin urmare, există două tipuri de filtre de particule: filtre de particule uscate sau filtre de particule pe bază de aditiv AdBlue sau Eolys.

Ce rol are filtrul de particule

Filtrul de particule are rolul de a topi particulele care apar în urma arderii motorinei și care au un diametru mai mare de 2 micron.

În funcție de numărul de km parcurși, filtrul de particule se umple cu funingine și trebuie curățat manual sau automat prin regenerare din soft. Trebuie să fiți atenți la turometrul mașinii și să nu opriți motorul cât timp este în regenerare. Când are loc regenerarea, majoritatea mașinilor diesel nu vă avertizează printr-un bec aprins în bord. Vă puteți da seama că este în proces de regenerare atunci când stați pe loc și vedeți că acul turometului nu mai sta la 900 și este la 1.100 de ture.

De obicei, regenerarea are loc cam la 1.000 de kilometri.

Regenerarea DPF / Curățare filtru de particule

Puteți încerca să determinați mașina să își facă o regenerare a filtrului de particule atunci când sunteți în afara orașului, pe autostradă sau un drum național. Trebuie să țineți motorul turat la 2500 rpm peste 10 minute, la o viteză de peste 60 km/h. Puteți face procedura rulând în treapta a-3-a sau a-4-a. În acel moment, se produce arderea particulelor din filtru, la o temperatură de peste 800 de grade.

Dacă nu aveți măcar două bujii bune, la unele mașini nu se mai poate face regenerarea automată și mașina poate intra în modul „protecție – limp mode”, adică nu mai trece de 3.000 de ture. Prin urmare, aveți grijă să aveți mereu bujii bune la un diesel cu DPF.

De la ce mașini hoții nu fură catalizatoare

Ce preț are filtrul de particule

Filtrul de particule este destul de scump, în funcție de modelul pe care îl conduceți, acesta poate conține mai multe metale rare și de aici are un preț mai mare, uneori de 1.000-2.000 de euro. De aici și numărul mare de furturi de filtre de particule în cazul unor modele de mașini. Pentru că hoții știu valoarea unui filtru de particule pe piața neagră.

De regulă, un filtru de particule are o durată de viață de 200.000 – 350.000 de kilometri.

RAR atrage atenția că eliminarea sistemelor de reducere a emisiilor poluante este ilegală. „Atragem atenția asupra ilegalității anulării (atât din soft cât și faptic) sistemelor de reducere a emisiilor poluante (Filtru Particule, EGR, Adblue)”.

La motoarele pe benzină Euro 6, filtrul de particule se mai numește GPF (gasoline particulate filter).

Urmărește-ne pe FacebookX și LinkedIn