De ce e bine să ai Auto Hold pe mașina ta

Autor: EVmarket Romania
3,1K Afișări
Auto Hold Volkswagen

Funcția Auto Hold / Automatic Hold a apărut pe mașini în urmă cu mai bine de 10 ani. Primele modele au fost cele cu transmisie automată. Ulterior funcția a fost preluată și de automobilele cu transmisie manuală.

De la un model la altul, funcția Auto Hold poate fi mereu activă sau mereu dezactivată. Sunt modele de mașini care rețin că un șofer vrea să aibă această funcție activată și o mențin așa până când va fi dezactivată manual.

Alte modele de mașini sunt de-a dreptul enervante pentru că dezactivează Auto Hold de fiecare dată când ai oprit motorul. Dacă îl pornești din nou, trebuie iar să apeși pe butonul Auto Hold pentru ca atunci când ai nevoie să țină mașina nemișcată.

Cum se activează funcția Auto Hold

De regulă este un buton la vedere pe care scrie Auto Hold / Auto H sau are un semn cu un pantof pe el care apasă pe frână. Butonul este amplasat lângă cel de frână de parcare automată sau lângă schimbătorul de viteze.

Butonul Auto Hold menține vehiculul complet oprit până când apăsați accelerația. Acest lucru este util în traficul aglomerat, la semafoare sau la plecarea din rampă. AutoHold ține mașina fixă unde ai oprit-o, chiar și în rampă. Reacționează precum o frână de parcare automată, doar că stopurile rămân aprinse când AutoHold este pus în acțiune.

Unele mașini au funcția AutoHold, dar nu au un buton pentru activare sau dezactivare (Mercedes-Benz). Însă, pedala de frână dacă este apăsată puțin mai tare la oprire activează funcția și mașina rămâne nemișcată.

Cum funcționează Auto Hold

Auto Hold este o extensie a sistemului electronic de frână de parcare. Sistemul este operat prin intermediul unității hidraulice ABS/ESP. Când frânați mașina până la oprire, Auto Hold păstrează presiunea de frânare pe care ați aplicat-o ultima dată. Puteți lua piciorul de pe pedala de frână și toate frânele celor patru roți vor rămâne activate.

Sfaturi pentru a evita dureri de spate în timpul șofatului

Dacă senzorii ABS detectează orice rulare, forța de frânare crește automat până când mașina se oprește din nou. Acesta poate fi cazul dacă, de exemplu, frânați ușor până la oprire pe un deal. De îndată ce apăsați din nou pedala de accelerație sau în cazul cutiilor de viteze manuale eliberați ambreiajul, AutoHold reduce presiunea de frânare și vehiculul se pune în mișcare. Deci sistemul de frânare Auto H se dezactivează imediat ce ați călcat ambreiajul în cazul mașinilor manuale sau dacă ați apăsat accelerația în cazul mașinilor automate.

Când AutoHold este activ, majoritatea mașinilor afișează un led pe ceasurile de bord. Când vehiculul este oprit mai mult de 3 minute, centura de siguranță a șoferului este scoasă sau ușa șoferului este deschisă, atunci frâna de parcare electrică este activată în loc de AutoH.

Urmărește-ne pe FacebookX și LinkedIn