O amendă auto pot fi contestate la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării, conform art. 31 din OG 2/2001. Dosarul se poate soluționa în maximum două termene (două luni de zile).
Timpul pe care îl are un șofer la dispoziție din momentul în care a primit o amendă auto curge astfel:
- Pentru cei care semnează pe loc procesul-verbal, aceasta este data din care curg cele 15 zile pe care le au la dispoziție să conteste amendă auto / amendă de circulație.
- Șoferii care refuză să semneze procesul-verbal îl vor primi prin poștă cu confirmare de primire și din acel moment au 15 zile pentru contestații.
Atacarea unui proces-verbal în instanţă:
- Aspectul legalităţii actului întocmit
Procesul-verbal este anulabil în condiţiile în care lipsesc, sunt greşite sau incomplete următoarele menţiuni: datele de identificare ale contravenientului, codul numeric personal, datele de identificare ale agentului constatator (nume, prenume, funcţia, instituţia), data şi locul încheierii procesului-verbal, descrierea faptei contravenţionale (data, ora, locul), lipsa semnăturii agentului constatator pe fiecare pagină a procesului verbal de contravenţie. De asemenea, dacă conține ștersături, adăugiri sau orice alte modificări poate fi anulat. Așadar, poate fi atacat pentru considerente de ordin procedural.
Un proces-verbal care are date incorecte sau lipsă poate fi atacat în instanță cu șanse mari de câștig. Vezi mai jos ce date trebuie sa cuprindă procesul-verbal de contravenţie.
- Aspectul temeiniciei faptelor consemnate
În cazul în care între situaţiile consemnate şi situaţia factuala existentă în realitate se constată diferenţe semnificative procesul-verbal poate fi contestat pentru considerente de fond, însă standardul de probă impune dovedirea situației reclamate de petent și care răstoarnă prezumția relativă de adevăr a situației reținute în procesul verbal. Cu alte cuvinte, aveți nevoie de dovezi concrete, respectiv martori, înscrisuri, etc.
„Șansele se apreciază de la caz la caz, în funcție de datele fiecărei spețe. Șansele de a anula amenda cresc cu cât procesul-verbal este atacat atât din perspectiva legalității, respectiv sub aspect formal, cât și din perspectiva substanțială, a dreptului material, respectiv a situației de fapt reținute de agentul constatator cu valoare relativă de adevăr.
De asemenea, oferirea unei soluții graduale alternative (mustrare, avertisment) instanței, care să poată înlocui sancțiunea cea mai severă aplicată în cauză, respectiv amenda contravențională, poate reprezenta pentru petent o modalitate salvatoare și proporțională cu gravitatea contravenției”, spun avocații.
Ce trebuie să conțină dosarul:
- contestația
- o copie a procesului-verbal de contravenţie
- alte documente justificative
- dovada achitării taxei judiciare de timbru, în valoare de 20 lei