Cele mai bune zone de locuit din București

Autor: Andreea Gutu
1,5K afișări
risc seismic cutremure bucuresti trafic, zone de locuit,

Cele mai bune zone de locuit ȋn București, din punct de vedere al indicelui calitate-preț sunt cele aflate spre periferie, conform unei analize Investpoint din 2021. Dintr-un total de 32 de zone ȋn care este ȋmpărțit orașul, Eroii Revoluției, Popești-Leordeni și Pantelimon sunt primele trei cartiere pe care ar trebui să le aibă ȋn vedere cei care ȋși caută o locuință sau vor să investească ȋn Capitală.

Deja există, la nivelul pieței, date despre cartierele cele mai sigure, mai aglomerate, mai moderne sau cele mai ieftine. Indicele calitate-preț merge mai departe de atât și ia în considerare zece factori de analiză a calității imobiliare a unei zone, cât și prețurile comparabile per mp util pentru construcții noi, iar de aici apar și surprizele.

banner Petrom

Cu cât indicele la nivel procentual este mai mare, cu atât echilibrul dintre calitatea zonei și prețul aferent imobilelor noi este mai bun – aceasta reflectându-se într-o investiție profitabilă pentru un potențial cumpărător.

Cele mai bune zone de locuit, din punct de vedere al indicelui calitate-preț

#
Zonă
Indicele Preț calitate
1
Eroii Revoluției
154%
2
Popești-Leordeni
147%
3
Pantelimon
145%
4
Drumul Taberei
143%
5
Chiajna-Roșu
138%
6
Obor
133%
7
Militari
130%
8
Voluntari
125%
9
Apărătorii Patriei
124%
10
Titan
124%
11
Bucureștii Noi
123%
12
Crângași
118%
13
Theodor Pallady
109%
14
Colentina
107%
15
Ferentari
107%
16
Băneasa
107%
17
Rahova
103%
18
Vitan
102%
19
Aviației
100%
20
Tineretului
99%
21
Cotroceni
98%
22
Pipera
97%
23
Ghencea
97%
24
Tei
91%
25
Berceni
90%
26
Herăstrău
88%
27
Iancului
84%
28
13 Septembrie
82%
29
Piața Unirii
77%
30
Primăverii
75%
31
Piața Romană
65%
32
Piața Victoriei
60%

Cei 10 factori de analiză a calității luați ȋn considerare de către specialiștii Investpoint ȋn realizarea topului sunt enumerați mai jos (factorii au punctaje de la 1-minim la 10-maxim):

  • procentul de spațiu verde al zonei (parcuri, zone înverzite);
  • ȋn cât timp se poate ajunge la cea mai apropiată stație de metrou;
  • distanța față de Piața Victoriei – conectivitatea față de centrul Bucureștiului (zona centrală de birouri);
  • distanța (în minute de mers pe jos) de cel mai apropiat hipermarket;
  • valoarea accelerației solului în cazul unui seism major (conform hărții de risc seismic București);
  • nivelul de zgomot mediu la nivelul zonei, în special pe timp de noapte (conform harta zgomotului pe timp de noapte de pe site-ul PMB);
  • densitatea medie pe mp pe zonă (nivelul aglomerării urbane);
  • numărul construcțiilor noi din zona analizată (ex: 30% dezvoltat între 1960-1990, 60% dezvoltat 1990-2010 și 10% dezvoltat între 2010 și 2020);
  • numărul de unități de învățământ (grădinițe, școli, universități) ce deservesc zona;
  • numărul de spitale/policlinici ce deservesc zona.

PMB a actualizat lista clădirilor cu risc seismic din Bucureşti

Cele mai ieftine apartamente noi de două camere

Ȋn ceea ce privește prețurile medii pentru apartamente noi de două camere, cele mai ieftine apartamente se găsesc în cartierele Chiajna-Roșu, Ferentari și Popești Leordeni. Costurile pe metru pătrat util sunt de 840 euro, 980 euro, respectiv 1.040 euro. Aceasta ȋn timp ce prețul mediu pe București, pentru apartamentele noi, de două camere, este de 1.640 euro/mp.

Zone de locuit

Zone de locuit din București cu cel mai bun standard al locuirii

Cele trei zone din București cu cel mai bun standard al locuirii, din punct de vedere imobiliar, sunt Cotroceni, Primăverii și Herăstrău. Principalele elemente care au stat la baza ȋntocmirii acestui clasament sunt procentul de spațiu verde al zonei, distanța față de metrou, centru, hypermarket, riscul seismic și nivelul de zgomot al cartierului, aglomerarea urbană, vechimea construcțiilor precum și abundența sau absența unităților de învățământ și a policlinicilor/spitalelor.

Zone de locuit