ams OSRAM, furnizor global de soluții optice, va deschide un centru de cercetare și dezvoltare în București. Compania se așteaptă să angajeze aproximativ 30 de persoane până la jumătatea anului 2023. Aceștia își vor concentra activitatea pe cercetarea și dezvoltarea circuitelor integrate, pentru a oferi soluții de ultimă generație pentru diverse aplicații din segmentul consumer goods.
Compania ams OSRAM are posturi deschise pentru ingineri de layout și proiectare, inclusiv verificarea proiectării, atât pentru nivel superior, cât și pentru juniori.
„Acest nou centru R&D din București va consolida rețeaua noastră globală de peste 40 centre de cercetare și dezvoltare. Bucureștiul este recunoscut ca un hub de talente cu profesioniști extrem de bine calificați, care au expertiza tehnică și competențele necesare pentru a lucra la tehnologii inovatoare. Ne așteptăm să angajăm atât profesioniști cu experiență, cât și să recrutăm noi talente, inclusiv prin programe de internship”, a declarat Dr. Reiner Jumpertz, vicepreședinte și director general, Business Line Custom Module Solutions.
Centrul se va concentra pe dezvoltarea de tehnologii și aplicații pentru produse dedicate consumatorilor finali, inclusiv tehnologii de senzori pentru smartphone-uri, dispozitive purtabile – brățări fitness și pentru exerciții fizice, autentificare 3D și dispozitive de plată.
ams OSRAM are un nou birou de cercetare și dezvoltare
Noul birou de cercetare și dezvoltare este într-o locație centrală în capitală și oferă multiple facilități, inclusiv o sală de relaxare cu playstation și mese de fussball.
Actualii și viitorii angajați beneficiază de programe de training în România și în străinătate, program de lucru hibrid, asigurări private de sănătate și de viață.
În România, OSRAM are prezentă din 1996, când a deschis un birou de vânzări soluții ce deservește segmentele auto aftermarket, auto OEM și OptoSemiconductors. O a doua locație, un centru de cercetare și dezvoltare pentru sisteme de iluminat auto, a fost deschisă la Iași în 2021. Compania are în prezent 44 de angajați. În 2021, OSRAM a realizat un venit total de 6 milioane euro.
V-ar putea interesa și:
- GEFCO România introduce asistentul digital personal
- GEFCO va livra modele Ford către dealerii auto din Franța
- FM Logistic – estimări piața logisticii urbane
- Polestar 2: specificații, prețuri, autonomie
- Volvo C40 Recharge, cel de-al doilea model electric suedez
- GEFCO testează un robot mobil autonom pentru depozitare
Grupul ams OSRAM este lider global în soluții optice. Cei aproximativ 24.000 de angajați din întreaga lume se concentrează pe inovație în ceea ce privește senzoristica, iluminatul și vizualizarea pentru a face călătoriile mai sigure, diagnosticul medical mai precis și comunicarea zilnică o experiență mai bogată.
Compania creează tehnologie pentru aplicații, care se reflectă în peste 15.000 de brevete acordate și aplicate. Cu sediul central în Premstaetten/Graz (Austria), cu un sediu secundar în Munchen (Germania), grupul a realizat venituri de peste 5 miliarde euro în 2021 și este listat ca ams-OSRAM AG la SIX Swiss Exchange.
ams este o marcă înregistrată a ams-OSRAM AG. Multe dintre produse și servicii sunt mărci comerciale înregistrate sau în curs de înregistrare ale grupului ams OSRAM.
Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro.