Deși pare greu de crezut, orașele din Olanda arătau în trecut precum Bucureștiul. Mașinile erau peste tot: în scuaruri, parcate jumătate pe trotuare, circulau pe străzile din centru, care astăzi sunt pietonale și deschise doar bicicliștilor. Cum s-a ajuns la ceea ce este acum Olanda? Oamenii au decis împreună cu autoritățile cum vor să arate orașul lor. Ar trebui aplicate aceste soluții pentru București. Nu avem nevoie de parcări în spic, care iau din parcuri sau trotuare.
Soluții pentru București
Într-un interviu acordat wall-street.ro, Robert van Asten, viceprimarul orașului olandez Haga, spune că oamenii au nevoie de alternative pentru a renunța la mașini.
„În Olanda, străzile sunt făcute pentru copii, pentru oameni, nu pentru mașini. În Haga avem multe parcuri și scuaruri unde în trecut erau doar mașini. Am făcut schimbări pentru că ne-am zis: nu așa vrem să arate orașul nostru. În centru, străzi pe care circulau în trecut mașini acum sunt pietonale. Dacă interzici mașinile, oamenii vor merge pe jos sau cu bicicleta. În timp, oamenii au renunțat la mașini și au început să folosească mijloace alternative de transport. Când dezvolți străzi noi trebuie să te gândești în primul rând la cei care merg pe jos sau cu biciclete”, a declarat Robert van Asten.
Iată un exemplu din Olanda. Pe o stradă intens circulată s-a renunțat la masini pentru a reveni pietonilor și bicicliștilor. Și în București ar fi nevoie de mai multe străzi pietonale.
Pentru a decongestiona șoselele, trebuie făcute investiții în transportul public și în piste de biciclete, fiind alternative la mersul cu mașinile personale. Și în Haga sunt ambuteiaje, astfel că bicicleta este de 3 ori mai rapidă decât mașina. Prezența pistelor de biciclete și prioritatea de trecere le face mai rapide decât o mașină.
Citiți mai mult pe Wall-Street.ro
Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește-ne pe Facebook.
V-ar putea interesa și:
- Lime se retrage de pe 10% din piețe. România nu e pe listă
- Ce amenzi primesc posesorii de trotinete electrice în Franța
- Seat eXS, trotinetă electrică pentru fanii Seat
- Trotinetele electrice sunt din nou în dezbatere publică
- Manta5 Hydrofoiler XE-1, bicicleta electrică care merge pe apă
- Camere noi pentru trafic: semafoarele vor sta mai mult pe verde
- Cele mai vândute mașini electrice noi în România vs. Europa
- Mașina electrică – cum funcționează, cât consumă?
- Mașini plug in hybrid: 10 motive să iți cumperi una
- Adaptarea vechilor mașini la mobilitatea electrică, o soluție?
Informaţiile publicate de EVmarket.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
………………………………………………………………………………………………………………………
#EVmarket #News #ECO #Bike #Biciclete #Trotinete #PisteDeBiciclete #OxigenPentruBucuresti #BetterSafeThanSorry #SiNoiSuntemInTrafic #PrimariaBucuresti #PrimariaCapitalei #EV #eMobility #DriveElectric #FutureMobility #ElectroMobility #Sustainability #ClimateChange #Sustainable #efficient #forwardthinking #electricfuture #ecofriendly #mobility #green #future #thefuture #free #Lifestyle #Trends # solutii bucuresti