Samsarii de mașini, obligați de ANAF să plătească TVA din anii „de glorie”

Autor: EVmarket Romania
409 afișări
madrid, vânzări mașini rulate în Germania, samsarii de masini, masini rulate cu km reali, Site-uri auto Germania, mercedes, autovit.ro, taxa auto, ANAF, înmatriculări auto

Samsarii de mașini (persoane fizice neautorizate) primesc de la ANAF înștiințări cu obligații de plată pentru TVA datorat din urmă cu câțiva ani, între 2016 și 2020. ANAF îi informează că prin activitatea prestată, ca vânzători de mașini pe persoană fizică, de la o anumită sumă, la acea dată, deveneau plătitori de TVA și aveau obligații fiscale către stat.

Înainte de 2020, au fost câțiva ani buni pentru samsarii de mașini, care achiziționau autovehicule second-hand din Europa de Vest ca persoane fizice și apoi le vindeau mai departe.

banner Petrom

Achiziția de mașini (comerțul cu mijloace de transport) pe persoană fizică, cu caracter continuu, și revânzarea lor sunt operațiuni din sfera de aplicare a TVA, întrucât reprezintă activități economice de natura comerțului impozabile din punct de vedere al TVA.

Care este plafonul de scutire de TVA

Conform Codului fiscal, o persoană fizică devine persoană impozabilă d.p.d.v. al TVA după depășirea plafonului de scutire. Pana la finalul anului 2017, plafonul de scutire de TVA a fost de 220.000 de lei, iar din 2018 a urcat la 300.000 de lei (88.500 euro).

Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire şi a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), este mai mare sau egală cu plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depășirii plafonului. Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA, conform art. 316.

Persoana impozabilă înregistrată în scopuri de TVA conform art. 316 care în cursul anului calendaristic precedent nu depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) poate solicita scoaterea din evidență persoanelor înregistrate în scopuri de TVA.

TVA se aplică pe operațiuni specifice, și nu pe profitul brut

(1) Deși TVA virată Ministerului Finanțelor de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA reprezintă taxa colectată pe valoarea adăugată de către persoana respectivă în cadrul unui lanț de operațiuni efectuate asupra unui bun sau serviciu, mecanismul TVA este astfel conceput încât să nu fie nevoie să se determine suma valorii adăugate respective, care în fapt reprezintă şi profitul brut. Într-adevăr, mecanismul implică deducerea globală a TVA deductibilă din TVA colectată şi plata diferenței către Ministerului Finanțelor, fără nici o referire la valoarea adăugată sau la profitul brut.

(2) TVA nu se aplică- direct sau indirect – pe profitul brut ca atare. Sumele plătite către Ministerul Finanțelor de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA reprezintă suma totală sau parțială a TVA colectată pentru prețul de consum final al bunurilor sau serviciilor taxabile şi care taxă este integral suportată de către consumatorul final.

Pe de altă parte, TVA se aplică pe operațiuni specifice, al căror preț reprezintă baza de impozitare, sistem care este total diferit față de regimul impozitului pe profit, în care de regulă baza de impozitare este constituită de regulă din profitul brut.

Samsarii de mașini, obligați de ANAF să plătească TVA retroactiv

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) solicită unei persoane fizice să plătească TVA pentru mașinile second-hand vândute timp de 5 ani, între 2016 și 2020. Intermediarul de mașini second-hand trebuie acum să plătească TVA retroactiv.

Samsarii de mașini, obligați să ducă personal mașinile la RAR

„În perioada 01.01.2016 – 31.12.2020, persoana impozabilă verificată a achiziționat autovehicule second hand, în scopul revânzării, desfășurând o activitate economică în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, având în vedere numărul, valoarea și repetabilitatea în timp a acestor vânzări, potrivit prevederilor legale.

Organele de inspecție fiscală au constatat că, la sfârșitul lunii mai 2016, contribuabilul verificat a realizat venituri comerciale din vânzarea autovehiculelor rulate în sumă de X lei, depășind astfel plafonul de scutire de TVA de 220.000 lei, având obligația ca, în termen de zece zile de la sfârșitul lunii mai 2016, să solicite înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 316, alin. 1, lit. b din Legea nr 227.2015 privind Codul fiscal.

Contribuabilul verificat nu s-a înregistrat în scopuri de TVA, în conformitate cu prevederile legale. Acesta ar fi trebuit să devină persoană fizică impozabilă plătitoare de TVA începând cu 01.07.2016.

Mașini ANAF de vânzare la licitație cu prețuri chilipir în 2023

Organele de inspecție fiscală au calculat taxa pe valoarea adăugată pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de TVA pentru perioada cuprinsă între 01.07.2016 – 31.12.2020, iar pentru veniturile obținute, începând cu 01.09.2018, contribuabilul avea obligația să aplice taxa pe valoarea adăugată la toate livrările de autoturisme second-hand efectuate după această dată și să îndeplinească toate obligațiile ce decurg din calitatea de persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA.

În concluzie, organele de inspecție fiscală au stabilit că, pentru activitatea desfășurată, persoana fizică X datorează suplimentar suma totală de X lei”, anunță ANAF.

În cât timp se prescriu creanțele fiscale

Dreptul Fiscului de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel. Dreptul de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 10 ani în cazul în care acestea rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală din România.

Ce mașini se vând din ce în ce mai greu în România odată cu scumpirea carburanților

Cum pot fi plătite datoriile fiscale

Contribuabilii își pot îndeplini obligațiile de plată reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat prin următoarele modalități:

  • Cu cardul bancar sau numerar la casieriile Trezoreriei Statului pe raza cărora aceștia își au domiciliul fiscal;
  • On-line, cu cardul, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV) sau al platformei Ghiseul.ro (numai persoane fizice);
  • prin virament bancar;
  • prin ordin de plată multiplu electronic;
  • cu mandat poștal, prin intermediul oficiilor poștale.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

# samsarii # samsarii de masini # TVA # taxe # masini second-hand # ANAF