Poluare București: efectele Taxei Oxigen ar putea crea alte probleme bucureștenilor peste doi ani. Sute de mii de mașini vor fi abandonate pe străzi, unde oricum găsim cu greu un loc de parcare. Rămâne de văzut cum va proceda Primăria București cu aceste vehicule.
Sunt aproximativ 600.000 de mașini cu normă de poluare sub Euro 3 în Capitală și în Ilfov. Acestea nu vor mai avea voie să circule în București începând din 2024. Teoretic, în 2026, vine și rândul mașinilor Euro 4 să fie interzise în Capitală (400.000 de mașini).
Astfel de reguli sunt în toate capitalele europene și sunt binevenite și la noi pentru a reduce poluarea mediului.
Așa că dacă tot va schimbați autoturismul, cumpărați-va mașini hibrid, dacă nu vreți mașini electrice. Peste câțiva ani, doar vehiculele electrice sau hibride vor avea acces în centrul Bucureștiului.
Un alt efect ar putea fi importul de RABLE – mașini ISTORICE, întrucât acestea sunt scutite de impozit sau taxa de centru.
Cum va fi verificată plata vinietei Oxigen
Primăria București vrea să verifice mașinile care intră în zona centrală printr-un sistem automat de camere video, care vor verifica plăcuțele de înmatriculare. Vor fi 150 camere în 50 de intersecții.
Camerele ar trebui să dea amenzi celor care au mașini cu normă de poluare sub Euro 2 și intră în zona centrală, dar și mașinilor Euro 3 care nu au plătit vinieta Oxigen. Din 2021 și mașinile Euro 4 vor plăti această vinieta pentru a traversa centrul Bucureștiului.
V-ar putea interesa și:
- Primăria București monitorizează traficul de biciclete
- Soluții pentru București de la viceprimarul din Haga
- Lime se retrage de pe 10% din piețe. România nu e pe listă
- Ce amenzi primesc posesorii de trotinete electrice în Franța
Vinieta Oxigen trebuie cumpărată doar dacă circulați în centrul Bucureștiului de luni până vineri, în intervalul 07:00-22:00. În weekend și în sărbătorile legale, accesul este gratuit.
Iată ce spune proiectul de hotărâre adoptat:
- pentru mașinile electrice, hibride sau cu normă de poluare Euro 5 și Euro 6, accesul este fără restricții pe toate arterele;
- pentru mașinile cu normă de poluare Euro 3, accesul este pemis pe toate străzile municipiului București numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen; Restricția pentru Euro 4 se aprobă din 2021.
- pentru cele cu normă de poluare non-Euro, Euro 1 și Euro 2, accesul este interzis în Zona de Acțiune pentru Calitatea Aerului (ZACĂ), fiind permis pentru restul arterelor din municipiul București numai în urma achiziționării unei viniete electronice Oxigen
Tarife vinietă poluare București – 1 zi:
- pentru mașinile sub Euro 3 vinieta va fi de 15 lei pe zi;
- pentru mașinile Euro 3 tariful este de 5 lei pe zi;
Amenzi de la 1.500 la 2.000 de lei soferilor care nu au vinietă. Aplicarea sancțiunilor va fi făcută atât de polițiști și polițiști locali, cât și de ”împuterniciți ai primarului general”.
V-ar putea interesa și:
- Seat eXS, trotinetă electrică pentru fanii Seat
- Cele mai vândute mașini electrice noi în România vs. Europa
- Mașina electrică – cum funcționează, cât consumă?
- Mașini plug in hybrid: 10 motive să iți cumperi una
Tarife poluare București – 12 luni:
- non-euro: 1900 lei
- Euro 1: 1700 lei
- Euro 2: 1500 lei
- Euro 3: 700 lei
Vignetele se pot achiziționa pentru o zi, o lună, 6 luni sau un an.
Categorii de autovehicule exceptate de la Taxa Oxigen:
- mașini electrice și hibrid;
- mașinile istorice;
- scuterele și motocicletele;
- mașinile special adaptate pentru persoanele cu dizabilități;
- mașinile destinate transmisiunilor radio și tv;
- serviciile de ambulanță;
Zona de Acțiune pentru Calitatca Aerului (ZACA) va fi între: P-ța Victoriei – bd. Iancu de Hunedoara – sos. Ștefan cel Mare str. Polonă – str. Mihai Eminescu – str. Traian bd. Nerva Traian – bd. Gheorghe Șincai – str. Lanariei – Calea Șerban Vodă-bd. Mărășești – str. Mitropolit Nifon- bd. Libertății – Calea 13 Septembrie sos.Pandurilor sos.Cotroceni -spl. Independenței – str. Știrbei Vodă – str. Berzei str. Buzești -p-ta Victoriei.
Foto: Erich Westendarp from Pixabay