Planul BMW pentru a 5-a generaţie a trenurilor de rulare

Autor: Cosmin Lixandru
BMW ix, bmw digital key,

Planul BMW pentru a cincea generaţie a trenurilor de rulare este flexibilitatea (arhitectura scalabilă) pentru a integra orice tren de rulare (convențional, plug-in hybrid, electric) pe noile modele folosind aceeași linie de asamblare, au declarat experții BMW Group.

Arhitectura scalabila a vehiculelor va permite montarea oricărui tip de propulsie: plug-in hybrid, motor pe combustie sau motor electric. Toate opțiunile pot fi construite pe aceeași linie. Este un aspect foarte important. Chiar și componentele sunt scalabile. Sistemul de baterii este realizat din module. Forma bateriei va fi dată de designul vehicului. Motorul electric este, de asemenea, scalabil și poate avea între 90 kw și 300 kw. Și unitatea de încărcare este flexibilă, poate fi între 3,7 kW și 22 kW.

 

– experții BMW Group –

Noua generaţie de tren de rulare electric BMW

Noile arhitecturi pentru tracţiune faţă şi integrală, respectiv tracţiune spate şi integrală, alături de noua generaţie de tren de rulare electric sunt bazele acestei flexibilităţi.

BMW X3 este primul model disponibil cu pe benzină şi diesel, sistem mild hybrid 48V şi plug-in hybrid, iar de la finalul acestui an în versiune electrică ca BMW iX3.

BMW produce automobile electrificate la 11 fabrici din întreaga lume. Obietivul BMW Group este să dubleze vânzările de automobile electrice în 2021 faţă de cifrele din 2019, urmând ulterior o creştere cu o rată medie de peste 30% de la un an la altul. Incepând cu 2023, BMW Group va avea in gamă 25 de modele electrificate.

Sistemele 48V

BMW Group a început integrarea sistemelor de 48V pe mai multe modele începând cu BMW 520d anul trecut. Gama se va extinde constant și obiectivul ar fi ca în 2025 extinderea să cuprindă întreaga gamă de modele.

Sistemul 48V permite o funcționare mild hibrid, cu repcuperarea energiei la frânare, start-stop mai eficient, cu coasting (motorul cu ardere internă este oprit și din mers). Integrarea sistemului mild hybrid bazat pe un sistem electric de 48V (care integrează, alături de o baterie de 12V, şi una litiu-ion de 0,6 kWh) a fost iniţiat pe modelele cu cel mai mare impact de volum în Europa, versiunile 20d pentru Seria 5, X3 şi Seria 3, dar şi 40d pentru X5 şi X6, urmând ca integrarea acestei tehnologii să continue.

Noile baterii BMW

Până în 2030 va fi posibilă dublarea densităţii energetice a celulelor bateriilor produse de BMW Group.

Cea de-a cincea generaţie de trenuri de rulare electrice ale BMW Group va fi produsă complet fără pământuri rare.

Cobaltul necesar ca materie primă principală pentru producţia de celule va fi procurat de BMW Group direct din minele din Australia şi Maroc şi va fi disponibilizat către CATL şi Samsung SDI. Se asigură astfel că materia primă provine din surse sustenabile şi fără un impact social negativ, aşa cum este cazul pentru multe mine din Congo. Acelaşi lucru este valabil şi pentru litiu, cu care BMW Group se va aproviziona direct din mine, inclusiv din Australia.

V-ar putea interesa și:

Pentru noua generaţie de trenuri de rulare electrice, BMW Group a semnat un contrat de livrare pe termen lung cu cel de-al doilea furnizor de celule de baterii, Samsung SDI.

Bateriile care nu mai sunt adecvate pentru automobile pot fi reutilizate în sistemele staţionare de stocare a energiei, contribuind la integrarea energiei regenerabile în reţeaua publică, la creşterea stabilităţii reţelei şi la scăderea costurilor de energie pentru consumatori.

V-ar putea interesa și:

Bateriile necesare modelelor electrificate provin din cele trei fabrici de baterii ale companiei, la Dingolfing (Germania), Spartanburg (SUA) şi Shenyang (China). BMW Group a localizat producţia de baterii şi în Thailanda, ca parte a unei conexiuni cu Dräxlmaier Group. Uzina BMW Group din Dingolfing joacă un rol de lider în cadrul reţelei, ca centru de competenţă pentru sistemele de propulsie electrică.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn