Noi norme privind omologarea auto – directivă europeană

Autor: Andreea Gutu
3,9K afișări
Programare RAR, omologarea, euro 7

Noi norme privind omologarea auto în Europa vor fi aplicate începând cu 1 septembrie, informează executivul comunitar. Noul regulament îmbunătăţeşte calitatea şi independenţa omologării de tip şi a testării vehiculelor.

„Comisia va fi în măsură să efectueze controale asupra autovehiculelor, să declanşeze retrageri de pe piaţă la nivelul UE şi să impună amenzi de până la 30.000 euro per autovehicul atunci când se încalcă legea”, a declarat comisarul european Thierry Breton.

banner Petrom

Omologarea de tip este procesul prin care se certifică faptul că un vehicul îndeplineşte toate cerinţele pentru a fi introdus pe piaţa europeană, inclusiv limitele de emisii.

V-ar putea interesa și:

Serviciile tehnice care efectuează teste şi inspecţii ale noilor modele de autovehicule vor fi supuse unui audit independent. Autorităţile naţionale de omologare de tip se vor asigura că normele relevante sunt implementate şi respectate pe întreg teritoriul UE.

Noul cadru se aplică şi vehiculelor care circulă deja pe piaţă şi sunt puse în vânzare de către concesionari. Statele membre vor fi obligate să testeze în mod regulat un număr de automobile. Acestea pot lua masuri fără a aştepta ca autoritatea care a acordat omologarea de tip să ia măsuri.

Comisia poate să efectueze verificări ale conformităţii vehiculelor în laboratoare sau pe şosea. În cazurile în care producătorii încalcă legislaţia în materie de omologare de tip (de exemplu, dispozitive de manipulare sau declaraţii false), Comisia poate dispune retragerea de pe piaţă la nivelul UE şi le poate impune acestor producători sancţiuni de până la 30.000 euro pe autoturism.