Jaguar Land Rover dezvoltă un prototip de mașină electrică cu pile de combustie (FCEV) cu hidrogen pe platforma noului Land Rover Defender. Prototipul va fi testat anul acesta.
Prototipul cu emisii zero al noului Defender FCEV va intra în probe către sfârșitul anului 2021 în UK, pentru a se testa caracteristici cruciale, cum sunt capacitatea off-road și consumul de combustibil.
Pentru a derula proiectul Zeus, Jaguar Land Rover colaborează cu Delta Motorsport, AVL, Marelli Automotive Systems și UK Battery Industrialisation Centre (UKBIC), pentru a cerceta, a dezvolta și a construi un FCEV prototip.
Ce mașini ieftine puteți cumpăra prin Programul Rabla
FCEV, în cazul cărora motorul electric este alimentat cu energie produsă din hidrogen, sunt complementare mașinilor electrice cu acumulatori (BEV) pe drumul către vehicule cu zero emisii nete.
FCEV alimentate cu hidrogen asigură o densitate energetică ridicată și permit realimentarea rapidă, cu pierderi minime de autonomie la temperaturi scăzute, astfel încât tehnologia este ideală pentru mașini mai mari, cu autonomii extinse sau pentru mașini folosite în condiții de climă caldă sau rece.
Din 2018, numărul de FCEV înmatriculate la nivel global aproape s-a dublat, iar numărul stațiilor de alimentare cu hidrogen a crescut cu peste 20%.
Cât costă conversia unui Land Rover Defender
Se preconizează că, până în 2030, numărul de FCEV alimentate cu hidrogen va depăși 10 milioane și vor exista peste 10.000 de stații de alimentare în întreaga lume.
Proiectul Zeus, este finanțat în parte de Centrul pentru Propulsie Avansată (Advanced Propulsion Centre), instituție susținută de guvern, și le va permite inginerilor să înțeleagă cum poate fi optimizat un motor alimentat cu hidrogen pentru a livra performanțele și capacitățile așteptate de clienți: de la autonomie la realimentare și de la capacitate de remorcare la abilități off-road.