Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că un incident în camera serverelor centrale ale RAR, semnalat pe 21.11.2024, în jurul orei 14:00, a perturbat activitatea instituției și a afectat derularea serviciilor programate cu clienții la nivel național.
Situația nu a fost generată de un atac cibernetic și nu a existat un incendiu în camera serverelor.
Nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii.
Conducerea Registrului Auto Român a apelat și la specialiști externi, experți în IT, pentru suport tehnic.
Programările la RAR decurg normal, dar actele nu pot fi eliberate
Până la remedierea situației apărute, clienții se pot prezenta la sediile RAR conform programărilor pe care le-au efectuat, iar documentele solicitate (ex: CIV) le vor fi eliberate ulterior, după ce vor putea fi procesate și în sistemul informatic.
Angajații RAR îi vor anunța pe cei care au de ridicat documente când pot fi acestea eliberate, în ordinea cronologică a programărilor pe care le-au avut pentru efectuarea prestațiilor sau, după caz, în alte situații speciale.
Totodată, RAR a luat decizia ca plata pentru serviciile efectuate să fie făcută doar în momentul în care se vor fi eliberate documentele în format fizic.
Activitatea la stațiile ITP din România a fost sistată pe 21 noiembrie
Avaria a afectat și aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a ITP de către stațiile de inspecție tehnice autorizate, precum și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări. În acest moment, activitatea stațiilor ITP este complet sistată.
Prima țară din lume unde se vând doar mașini electrice
Incidentul a fost semnalat în data de 21.11.2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire și stingere a incendiilor s-au declanșat și au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susțin infrastructura IT a RAR.
Toți angajații care au atribuții în gestionarea unei astfel de situații au lucrat în mod continuu de la apariția incidentului și vor fi mobilizați, prin rotație, 24 de ore din 24 până când vor fi restabilite toate sistemele informatice.