GEFCO va livra modele Ford către dealerii auto din Franța

Autor: Dan Vache
Gefco

GEFCO Franța, subsidiară a GEFCO Group, lider mondial în soluții multimodale pentru lanțurile de aprovizionare și lider european în logistica automobilelor, va asigura transporturile de mașini noi Ford către dealerii auto din Franța.

Transporturi GEFCO

GEFCO va distribui anual 40.000 de autovehicule Ford, în Franța. Compania asigura deja servicii de transport și gestionare a stocurilor pentru câteva mii de mașini noi din rețeaua de dealeri ai Ford din această țară.

Partener preferat al industriei auto de 70 de ani, GEFCO Group gestionează fluxurile de marfă ale Ford de un timp îndelungat în Europa, asigurând servicii logistice și de distribuție în țări ca Spania, România, Germania, Austria și Cehia.

De la repornirea activităților dealerilor, în luna mai, GEFCO a operat transporturi de mașini noi pentru Ford, în conformitate cu noul plan de distribuție al producătorului auto, implementat în Franța, care implică livrări directe.

Zilnic au loc transporturi de noi autovehicule către dealerii de pe platformele din Creutzwald (estul Franței) și Douai (nordul Franței), precum și din porturile Sète (sudul Franței) și Zeebrugge (Belgia) pentru mașinile livrate pe cale maritimă.

Centrul GEFCO din Etupes (estul Franței) gestionează noile încărcări și planifică orarul de livrare în funcție de volumele transporturilor și destinația acestor autovehicule.

GEFCO este lider mondial în soluții pentru lanțuri de distribuție multimodale și lider european în logistică auto. Compania proiectează soluții inteligente și flexibile pentru a face față celor mai complexe provocări ale lanțului de distribuție din fiecare sector al industriei. Prezent în 47 de țări, cu o rețea globală integrată, GEFCO deservește 300 de destinații în întreaga lume. În 2019, Grupul a generat venituri de 4,7 miliarde euro.

Cu o prezență de 15 ani pe piața locală, GEFCO România deservește peste 300 de clienți anual și este unul dintre principalii actori de pe piața de logistică din România. În prezent, GEFCO România operează în 8 puncte logistice.

Dacă ți-a plăcut articolul, urmărește-ne pe Facebook.

V-ar putea interesa și:

Informaţiile publicate de EVmarket.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

………………………………………………………………………………………………………………………

#EVmarket #News #Automotive #Luxemburg #ElectricVehicle #electrification #Eco #EVs #ElectricCar #Technology #Drive #EV #eMobility #DriveElectric #FutureMobility #ElectroMobility #FullElectric #PureElectric #Cars #Car #Elektro #ElectricEngine #Electric #ZeroEmission #Energy #Sustainability #ClimateChange #Sustainable #efficient #forwardthinking #electric #electricar #electricfuture #ecofriendly #mobility

Știri similare