Dräxlmaier Timişoara va fabrica baterii pentru maşini electrice

Autor: EVmarket Romania
A+A-
Reset
Dräxlmaier Timişoara baterii

Dräxlmaier, companie germană cu peste 14.000 de angajați în România, va construi o fabrică de baterii pentru maşini electrice la Timişoara. Investițiile pentru următorii șase ani sunt estimate la 200 de milioane de euro.

În 2021, vor fi implementate procese noi de producție: robotică, echipamente de testare de înaltă tensiune, linii de asamblare automatizate și tehnologie pentru realizarea de baterii pentru mașini electrice.

Noua fabrică Dräxlmaier de baterii de la Timișoara va crea 1.000 de locuri de muncă.

Dräxlmaier Timișoara va realiza componente electronice și baterii de înaltă tensiune pentru automobile electrice.

Realizarea de componente individuale pentru stocarea de înaltă tensiune și de sisteme de baterii pentru automobile electrice fac parte din planurile de transformare a fabricii, compania fiind prezentă în Timișoara de 20 de ani.

„Timișoara va produce baterii pentru automobile electrice din întreaga lume. Prin investiția Companiei Dräxlmaier, de 200 de milioane de euro în următorii șase ani în e-mobilitate, pe care am avut bucuria să o anunțăm astăzi, orașul nostru se poziționează ca un jucător important pe piața națională și europeană a tehnologiilor verzi.

Sper că această investiție să atragă după sine și alte proiecte în acest domeniu, dar și forță de muncă înalt calificată pentru cele 1000 de locuri de muncă pe care compania germană le va crea în Timișoara. Le urez succes și îi asigur de tot sprijinul Primăriei Timișoara. Sper că în curând să-l felicit și pe primul timișorean care va conduce o mașină electrică dotată cu o baterie fabricată la Timișoara”, a scris pe Facebook Dominic Fritz, primarul municipiului Timişoara.

V-ar putea interesa și:

„Cu sistemele noastre de baterii din segmentul E-mobility, sprijinim producătorii de automobile pentru a face mobilitatea viitorului și mai sigură, mai confortabilă și mai durabilă. Fabrica va cunoaște mai multe etape de dezvoltare în următorii ani. Vom implementa o serie de noi proiecte pentru automobilele electrice. Portofoliul de produse, tehnologia și procesele de producție din fabrică se vor schimba”, a declarat Dr. Alexander Schubel, Directorul General Operations al DRÄXLMAIER Timișoara, în urmă cu un an.

Grupul furnizează producătorilor de automobile premium din întreaga lume sisteme complexe de cablaje, componente electrice și electronice centrale, interioare exclusive și sisteme de baterii pentru mobilitate electrică.

DRÄXLMAIER Group este un furnizor de componente auto cu peste 65 de locații în peste 20 de țări. Fondată în Germania în 1958, compania are peste 75.000 de angajați în întreaga lume.

Printre clienți se numără Audi, BMW, Jaguar, Land Rover, Maserati, Mercedes-Benz, MINI, Porsche și Volkswagen, precum și producători auto californieni.

Foto: Dominic Fritz/Facebook

Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram

Știri similare