Cele mai vândute mașini electrice, plug-in hybrid și hibride

Autor: Cristian Gubandru
13,6K afișări
autovit.ro, suv-uri plug in hybrid, masini, rabla plus 2024, CATL,

Autoturismele electrificate, respectiv mașini electrice și hibride plug-in, precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă), ajung să dețină, după 7 luni din 2022, o cotă de piață de 20,7%, care depăşeşte cu 6,6% și 4.636 unităţi cotă deţinută de motoarele diesel.

Mașinile electrice (Full Electric) au ajuns să reprezinte 7.9% din piața românească în primele 7 luni ale anului 2022, cu o creștere spectaculoasă față de aceeași perioadă a anului 2021, când reprezentau doar 1.9% din piață.

Ca și în anul 2021, când, deși s-a înregistrat o scădere a achizițiilor de autoturisme în general, cele “verzi” au performat, în anul 2022, achizițiile din această categorie s-au dublat (+106,4%) comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În acest context, este de remarcat creșterea importantă a mașinilor electrice (+371,0%) şi a celor plug-in hybrid (+81,3%).

Cele mai vândute mașini

Cele mai vândute modele de mașini electrice

În primele 7 luni din 2022, este de remarcat evoluția la vârful clasamentului unde primele 5 cele mai vândute mașini electrice sunt Dacia Spring, cu 2.982 unități, model lansat în 2021, cu o creștere de 45 ori față de aceeaşi perioadă a anului precedent, Tesla Model 3, 335 unități, cu o creștere de 17 ori față de 2021, Hyundai Kona cu 276 unități, în creștere cu 196,8%, Volkswagen e-UP! cu 268 unități, în creștere cu 44,9% și Renault Zoe cu 159 unități, în creștere cu 55,9%.

Cele mai vândute autoturisme plug-in hybrid

În ceea ce privește autoturismele plug-in, top 5 modele este condus de Ford Kuga, cu 234 unități, +220,5%, urmată de Mercedes Benz GLE cu 156 unități, +92,6%, Renault Captur cu 146 unități și o scădere de 7,0%, Hyundai Tucson cu 135 unități, în creștere cu 181,3% și Mercedes Benz GLC cu 132 unități, în creștere cu 34,7%.

Cele mai vândute modele de mașini hibride

Autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe primul loc din top 3 Toyota Corolla cu 1.420 unități, în creștere cu 17,6% față de 2021, urmată de Toyota C-HR cu 1.175 unități și 10,8% creștere, apoi Toyota RAV4 cu 983 unități, în creștere cu 24,9%.

TOP 10 mărci auto în România după primele 7 luni din 2022

În piața auto, TOP 10 mărci, autoturisme + autovehicule comerciale, după șapte luni din 2022, este condus de către Dacia (20.124 unități), urmată de Ford (7.070 unități), Toyota (6.112 unități), Renault (5.744 unități), Hyundai (5.612 unități), Volkswagen (5.036 unități), Skoda (4.839 unități), Mercedes Benz (4.168 unități), Peugeot (2.477 unități) și BMW (1.696 unități).