Câte mașini Tesla sunt înmatriculate în România

Autor: Cristian Gubandru
A+A-
Reset
tesla supercharger, Tesla România, Bulgaria, masini Tesla

În ianuarie 2024, au fost înregistrate pe piața auto din România 595 de mașini americane Tesla noi și rulate (395 Model 3, 182 Model Y, 8 Model X, 9 Model S), reiese din datele DGPCI (Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări) analizate de EVmarket.ro.

Dintre mașinile electrice Tesla înmatriculate în ianuarie 2024, 31 au fost mașini second-hand și 564 au fost autoturisme noi Tesla: 387 de unități Model 3, 176 de exemplare Model Y și un exemplar este Model S.

În 2023, au fost înscrise în circulație în România 3.213 de mașini Tesla noi, dintre care 2.079 de unități Tesla Model Y, 1022 de unități Tesla Model 3 și 112 de unități Tesla Model S și X.

Câte mașini Tesla sunt înmatriculate în România

În prezent, pe șoselele din România circulă 5.769 automobile Tesla. Majoritatea sunt Tesla Model 3 (2.707 de unități) și Tesla Model Y (2629 de unități).

Românii își cumpără mașini Tesla pe firmă. Aproximativ 70% din mașinile electrice americane sunt deținute de persoane juridice.

5.174 de Tesla înmatriculate în România la finalul anului 2023

Total marca TESLA5174
Tesla Model 32312
Tesla Model Y2447
Tesla Model S238
Tesla Model X175
Tesla Roadster2 (fabricație 2008-2012)

Sursa: DRPCIV

Cronologie Tesla în România

2013 – primele mașini Tesla, două exemplare Model S, au fost înmatriculate în România.

În 2019, brandul Tesla a depășit pragul de 100 de unități/an înmatriculate în România, datorită lui Model 3, prezent pe piața europeană.

În 2021, a fost deschisă reprezentanța Tesla România și au fost inaugurate și primele două stații Supercharger din România.

În 2022, Tesla a depășit pragul de 1000 de unități/an înmatriculate în România. Noul Model Y, disponibil pentru comenzi din septembrie 2021, a ajutat marca americană să depășească și acest prag.

În 2023, brandul american Tesla bate un nou record, trece pragul de 3.000 de unități/an vândute pe piața din România, datorită Model Y, care a atras peste 2.000 de clienți români.

V-ar putea interesa și:

Tesla, Inc. (Tesla Motors) a fost fondată în 2003 de Martin Eberhard și Marc Tarpenning, iar numele companiei este un tribut adus inventatorului și inginerului electrician Nikola Tesla. Ian Wright a fost al treilea om care s-a alăturat companiei. Cei trei au căutat finanțare și în 2004, Elon Musk a contribuit cu 6,5 milioane de dolari, devenind cel mai mare acționar al companiei. J.B. Straubel s-a alăturat în mai 2004 ca al cincilea angajat. În 2009, cei cinci s-au numit co-fondatori.

Primul model fabricat de compania Tesla a fost Tesla Roadster în anul 2008, iar din 2012 a fost lansat în producție și Model S. În 2017, compania americană și-a scurtat numele în Tesla, Inc. Tesla Model 3 a fost lansat în 2017, iar Tesla Model Y în 2020.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare