BMW mild hybrid: X5 și X6 cu tehnologie hibridă

Autor: Cosmin Lixandru
bmw mild hybrid

BMW mild hybrid: X5 și X6 au tehnologie hibridă, putere electrică suplimentară de 11 CP, în echiparea cu motorul diesel de 3 litri 340 CP.

Noul motor diesel este asistat de un generator-starter alimentat la un sistem de 48V care asigură un set de funcţii mild hybrid. Impulsul electric îmbunătăţeşte dinamica la pornire şi accelerare. Prin urmare, noile BMW X5 xDrive40d şi BMW X6 xDrive40d pot sprinta de la 0 la 100 km/h în 5,5 secunde.

Datorită puterii electrice suplimentare, motorul termic este capabil, la viteze constante, să funcţioneze în mod frecvent într-un interval de sarcini optimizat, reducând astfel vârfurile de consum.

Cum funcționează un BMW mild hybrid

Generatorul-starter obţine energia necesară din bateria litiu-ion cu o capacitate de aproximativ 0.5 kWh şi un sistem de 48V care alimentează şi toate funcţiile de condus electric cu ajutorul sistemului electric de 12V. Generatorul-starter încarcă atât acumulatorul de litiu-ion, cât şi cel convenţional, conectat la sistemul electric de 12V. Încărcarea se face atât prin recuperare în timpul fazelor frânare şi, atunci când este necesar, susţinut de motorul termic, printr-un surplus de putere. Pentru perioade scurte de timp, capacitatea de recuperare este de până la 12,5 kW.

V-ar putea interesa și:

Pentru a asigura fiabilitate maximă, electronica de putere şi acumulatorul litiu-ion beneficiază de un sistem de răcire cu lichid.

Generatorul asigură pornirea şi repornirea spontane şi cu vibraţii reduse ale motorului termic atunci când se utilizează funcţiile Auto Start Stop sau se rulează în modul „coasting”, cu menţiunea că pornirea iniţială a motorului şi iniţializarea sistemului se fac cu sistemul de 12V.

În timpul fazelor de „coasting”, la ridicarea piciorului de pe pedala de acceleraţie, este posibilă nu numai deconectarea motorului de la transmisie, ci şi oprirea completă, pentru un plus de eficienţă. Sistemul generator-starter de 48V asigură repornirea rapidă a motorului, fără vibraţii neplăcute. Oprirea motorului este operată automat şi posibilă atunci când funcţii auxiliare nu necesită puterea motorului (de exemplu aerul condiţionat).

V-ar putea interesa și:

Pentru a beneficia de potenţialul de economisire cât mai des posibil, funcţia de „coasting” este disponibilă atât în modul Eco-Pro, cât şi în modul Comfort al funcţiei Driving Experience Control.

Un nou motor

Noul motor diesel dezvoltă un cuplu maxim de 700 Nm, ce devine disponibil între 1.750 şi 2.250 rpm. Motorul atinge o putere maximă de 340 CP la 4.400 rpm. Pe şosea sau în regim off-road, puterea este transferată la noile BMW X5 xDrive40d şi BMW X6 xDrive40d prin intermediul unei transmisii Steptronic cu opt trepte şi al tehnologiei de tracţiune integrală BMW xDrive.

Tratarea gazelor de eşapament NOX în două etape, inclusiv un sistem Ad Blue, care a fost introdusă ca dotare standard pentru modelele diesel din 2012, a fost dezvoltată în continuare. Sistemul cuprinde acum un convertor catalitic de oxidare şi o acoperire SCR pe filtrul de particule. Pentru reducerea optimă a emisiilor de oxid de azot, o a doua unitate de dozaj a fost integrată la ieşirea sistemului SCR. Prin urmare, noile BMW X5 xDrive40d şi BMW X6 xDrive40d respectă deja reglementările obligatorii ale standardului de emisii Euro 6d, care va intra în vigoare abia la începutul anului 2021.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn

Știri similare