Telekom România instalează, în mai multe oraşe din țară, staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice, ca răspuns la creşterea numărului de autovehicule electrice în circulaţie pe şoselele României.
Aceasta este o premieră, în contextul în care mai multe companii de retail şi vânzare de combustibili au instalat,.în spaţiile proprii, astfel de staţii de încărcare.
Cel mai mare astfel de proiect este la Galaţi, unde Primăria a decis să asigure o reţea publică extinsă de nu mai puţin de 15 staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice,.fiecare dispunând de 50 kW în curent continuu și 22 kW în curent alternativ. Fiecare staţie instalată de Telekom România va putea deservi două autoturisme electrice sau plug-in hybrid în același timp.
Proiectul staţiilor electrice din oraşul de la Dunăre a fost câştigat de Telekom.Romania în urma unei licitaţii publice organizată de Primăria Municipiului Galaţi. Durata de implementare a proiectului este de 7 luni, împărțită în o lună pentru proiectare și șase luni pentru execuție. Garanția pentru lucrare este de 60 de luni. Valoarea totală a contractului este de 2,18 milioane lei plus TVA.
V-ar putea interesa și:
- Stații electrice noi: statul promite 2.000 de puncte de încărcare
- Rovinietă 2021: tarife și noutăți despre taxa de drum
- Locurile libere de parcare pot fi identificate pe telefon la Cluj
- Plată taxă pod Fetești sms la 7577. Pașii de urmat
Zonele urbane însumează 75% din necesarul de energie și emisiile de carbon ale Pământului, iar reducerea emisiilor reprezintă o prioritate pentru.multe orașe și nu este o coincidență faptul că numărul vehiculelor electrice este în creștere. Ne bucură faptul că împreună cu autoritățile locale avem ocazia să implementăm soluții prin care suplimentăm numărul de puncte de încărcare și să punem.România pe harta europeană a traseelor de electromobilitate,
a spus Alexandru Nen, Arhitect Soluții IoT și Smart City, în cadrul Telekom România.
Cele 15 stații de încărcare rapidă din Galaţi vor fi instalate pe Strada Stadionului, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în cartierul Țiglina I,.pe strada Constantin Levaditti, pe strada Brailei, pe strada Domnească (sediul Primăriei Municipiului Galați), pe Bulevardul Galați, numărul 4C, pe Bulevardul Siderurgiștilor, bloc PS2,.pe strada Constructorilor (parcare zona Arcada), în parcarea interioară a parcului Rizer, în parcarea Grădina Publică, de pe strada Elena Doamna, pe Bulevardul Brăilei – parcare P2 – zona trei Star, în parcarea blocului ANL de pe strada Feroviarilor,.în parcarea aferentă parcului Corneliu Coposu, de pe strada Cloșca, și în parcarea Grădinii Botanice, de pe Bulevardul Unirii.
V-ar putea interesa și:
- Staţii de încărcare electrice, în toate benzinările germane
- OMV Petrom, staţii de încărcare electrice în 30 de benzinării
- Kaufland, reguli noi în stațiile de încărcare mașini electrice
- Stații încărcare electrice pentru românii care stau la bloc
Telekom România urmează să instaleze staţii de încărcare rapidă pentru maşini electrice şi în alte oraşe din ţară, ca urmare a câştigării unor licitaţii organizate de Primăriile respective. Astfel, la Râmnicu Vâlcea vor fi amplasate 7 staţii de încărcare rapidă, iar la Giurgiu 4 staţii. Proiectele sunt în derulare şi vor fi finalizate în prima jumătate a anului.
În ultimii patru ani, pe de altă parte, Telekom România a implementat mai multe proiecte pilot de tip Smart City.în București, Constanța și Piatra Neamț, care includ soluții pentru parcare și iluminat inteligent, stâlp de iluminat multifuncțional (cu componentă de supraveghere video,.stație de încărcare electrică pentru autovehicule, senzori pentru mediu, display LED), precum și wi-fi gratuit.