Primăria Capitalei montează 40 de stații electrice

Autor: Andreea Gutu
statii electrice primaria capitalei

Primăria Capitalei montează 40 de stații electrice în mai multe puncte cheie din București. Stațiile de încărcare vor fi marcate cu un semn specific, care va fi desenat atât pe asfalt, cât și pe un panou de informare.

Compania Energetica Servicii va amplasa stațiile electrice în spațiile puse la dispoziție de Administrația Străzilor. Tot aceasta se va asigura că funcționează.

Lucrările pentru amplasarea stațiilor se pot executa fără autorizație de construire, doar în baza unui aviz, dacă nu afectează traficul.

„Venim în sprijinul utilizatorilor de mașini electrice și al investitorilor și amplasăm 40 de stații de încărcare, pe baza regulamentului aprobat în ședința Consiliului General al Municipiului București.

 

Regulamentul stabilește că lucrările pentru amplasarea stațiilor se pot executa fără autorizație de construire, doar în baza unui aviz, dacă nu afectează traficul. Regulamentul mai stabilește și locurile unde nu pot să fie stații de încărcare (de exemplu spațiile verzi sau locurile de joacă) și amenzile”, a anunțat Nicușor Dan, primarul Capitalei.

Locațiile din București unde vor fi montate 40 de stații electrice:

Primăria Capitalei va monta stații electrice în zonele: Piața Amzei, Piața Victoriei, Piața Alba Iulia, Piața Constituției, Piața Revoluției, Universitate, Bucur Obor, Rahova, Sala Palatului, Primăria Municipiului București, Bd. Aviatorilor, Bd. Timișoara, Bd. Iuliu Maniu, Bd. Schitu Măgureanu, strada Mendeleev, strada Ziduri-Moși, Calea Plevnei, Splaiul Unirii, parcajele Eva, Lido, Gara de Nord, Maria Rosetti, Lipscani, Parc Herăstrău, Charles de Gaulle, Palatul de Justiție, Șoseaua Nordului.

V-ar putea interesa și:

Parcarea sau staționarea pe aceste locuri va fi interzisă. Amenda pentru mașinile care ocupă ilegal aceste locuri va fi cuprinsă între 500 și 1.000 de lei (pentru persoane fizice).

De asemenea, EVconnect, una dintre cele mai extinse rețele de încărcare vehicule electrice din România, va instala 20 de stații pentru mașini electrice în Capitală anul acesta.

Compania va depăși pragul de 500 de stații de încărcare publice disponibile prin aplicație posesorilor de mașini electrice și plug-in hybrid până la sfârșitul anului 2023, urmând ca până în 2025 rețeaua să cuprindă cel puțin 3.000 de stații de încărcare EV.

Urmărește-ne pe Google NewsFacebookTwitter șLinkedIn