Promoții Dacia: Spring Extreme are un preț de 9550 euro cu TVA

Autor: Cristian Gubandru
Dacia Spring Extreme

Dacia anunță promoții la toate modelele sale: Spring Extreme 65 CP are un preț de 9550 euro cu TVA, iar Sandero City are un preț de 8900 euro cu TVA. Este o ocazie rară să mai cumperi o mașină nouă de la Dacia la sub 10.000 euro.

De-a lungul mai multor săptămâni, oferta este disponibilă prin intermediul programului Rabla și Dacia Finance.

Promoții Dacia prin Rabla

1. Dacia Spring Extreme Electric 65 – 9550 euro cu TVA

  • Aer condiționat manual;
  • Închidere centralizată cu telecomandă pe cheie;
  • Media Display: Sistem de navigație și multimedia cu ecran tactil 7″
  • finanțare prin Dacia Finance: 119 euro cu TVA / luna

Potrivit Dacia, mașina electrică românească are o baterie cu o capacitate de 26,8 kWh, cu care poate parcurge la o viteză de 50 km/h:

  • 98 de km la o temperatură de – 15 grade Celsius, căldura pornită,
  • 116 km la o temperatură de – 5 grade Celsius, căldura pornită,
  • 136 km la o temperatură de + 5 grade Celsius, căldura pornită,
  • 213 km la o temperatură de 20 grade Celsius, climatizarea oprită,
  • 155 km la o temperatură de 35 grade Celsius, climatizarea pornită,

Autonomia reală depinde de viteză, stilul de condus, suprafața de deplasare și condițiile meteo.

La o viteză de 80 de km/h, autonomia unei Dacia Spring scade și mai mult, prin urmare veți parcurge mai puțini km cu un plin:

  • 78 de km la o temperatură de – 15 grade Celsius, căldura pornită,
  • 91 km la o temperatură de – 5 grade Celsius, căldura pornită,
  • 106 km la o temperatură de + 5 grade Celsius, căldura pornită,
  • 183 km la o temperatură de 20 grade Celsius, climatizarea oprită,
  • 116 km la o temperatură de 35 grade Celsius, climatizarea pornită,

În cât timp se încarcă mașina electrică românească

  • sub o oră pentru o încărcare 80% la o bornă DC 30 kW;
  • mai puțin de 5 ore pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 7,4 kW
  • mai puțin de 8h30 pentru o încărcare 100% la un Wallbox de 3,7 kW
  • mai puțin de 14 ore pentru o încărcare 100% la o priză standard de 2,3 kW

Modelul este echipat în serie cu un cablu mode 3 (7 KW AC) pentru wallbox.

V-ar putea interesa și:

2. Dacia Sandero City 65 – 8900 euro cu TVA

  • Aer condiționat cu reglare manuală;
  • Cruise Control;
  • Media Control;

3. Dacia Logan Expression – 10350 euro cu TVA

  • Aer condiționat manual;
  • Senzori acustici spate;
  • Scaun reglabil șofer, cu cotieră;
  • Media Display 8″