A demarat programul de casare autovehicule uzate – Rabla Local

Autor: EVmarket Romania
4,2K afișări
casarea autovehiculului rabla, rabla local, vehicul radiat, radiere, programul rabla 2021, prima de casare,

Începând cu 31 iulie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local. Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

„Sunt 500 de primării din toată țara înscrise în acest program ai căror locuitori vor beneficia de cei 3.000 lei oferiți în schimbul casării unui autovehicul vechi și poluant fără a avea obligația de a achiziționa un autovehicul nou în schimb. Acest program are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare pentru atingerea țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență” a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

banner Petrom

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM.

Lista primăriilor care participă în cadrul programului poate fi consultată aici.

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde
Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e-mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită.

Review: Cupra Born 58 kWh. Autonomie reală și consum

În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.

Persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, prevăzută în aplicația informatică și pe site-ul AFM.

După înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăriile participante în cadrul Programului, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia.

După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).

Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare.

Primăriile din România vor cofinanța proiectul cu 20%

AFM asigură 80% din stimulentul de casare, iar Primăriile din România vor cofinanța proiectul cu 20% din stimulent. Fiecare cetățean care vrea să scape de mașina lui veche va primi suma de 3.000 de lei (2.400 lei va fi suma alocată din Fondul pentru mediu și 600 de lei din sursele proprii ale primăriilor).

Conform Ghidului de finanțare, stimulentul pentru casare reprezintă suma de 3.000 lei acordată beneficiarului care a predat spre casare și radiat din circulație și din evidența fiscală un autovehicul uzat.

Prin programul Rabla Local se urmărește eliminarea de pe străzile și din parcările orașelor mii de vehicule care creșteau gradul de poluare al aerului.

Rabla Local condiții persoane fizice:

  • Persoanele fizice nu vor putea cumpăra timp de 3 ani de la obținerea banilor, o mașină cu normă de poluare Euro 4 sau mai mică.
  • Persoanele fizice trebuie să verifice dacă UAT-urile pe raza cărora domiciliază participă în program și să nu caseze autovehiculul înainte, deoarece în program se încadrează doar autovehiculele casate și radiate după lansarea sesiunii de înscriere.
  • să aibă domiciliul sau reședința în România, pe raza primăriei la care face solicitarea;
  • să dețină un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin cinci ani și să fie în evidențele fiscale ale primăriei respective;
  • să nu aibă restanțe la plata taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și cel local;
  • să nu folosească aceeași mașină pentru a obține diverse alte finanțări, inclusiv prin Rabla Clasic sau Rabla Plus;
  • să nu aibă condamnări definitive pentru infracțiuni împotriva mediului.

V-ar putea interesa și:

Rabla Local condiții mașină:

  • să fie înregistrată în evidențele primăriei;
  • să aibă, la data solicitării, o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației;
  • să aibă o normă de poluare Euro 3 și/ sau inferioară;
  • conține componente esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație).

Acte necesare Rabla Local 2023

  • cerere de finanțare tipizat, completată prin tehnoredactare,
  • actul de identitate,
  • documentul doveditor al deschiderii de către solicitant, la Trezorerie, a contului de venituri încasate de la Fondul pentru mediu.
  • împuternicire notarială, prin care persoana care va semna cererea de finanțare este mandatată de către reprezentantul legal.

Prin PNRR, România s-a angajat în fața UE că va elimina de pe străzi aproximativ 250.000 de mașini cu o vechime de peste 15 ani până în 2026. În prezent, peste 2 milioane de mașini din România sunt mai vechi de 20 de ani.