Prima de casare în Programul Rabla 2021 crește la 7.500 lei

Autor: Dan Vache
A+A-
Reset
Masini prin Rabla Clasic impozit auto casare rabla 2, rabla plus, Rabla Local Sector 1

Ministerul Mediului propune creșterea primei de casare în programul Rabla Clasic, de la 6.500 anul trecut, la 7.500 lei (1.500 euro) în 2021. Ecobonusurile se adaugă la prima de casare și vor fi majorate cu 500 de lei.

Tot în cadrul programului Rabla Clasic 2021 vor fi două ecobonusuri care pot fi adăugate la prima de casare:

  • ecobonus de 3.000 de lei (600 euro) pentru mașini hibride
  • ecobonus de 1.500 de lei (300 euro) pentru mașini cu instalație GPL, cu emisii sub 96 grame de CO2.

Prima totală de casare va ajunge la 2.100 euro pentru cei care vor cumula bonusurile pentru mașini hibride fără încărcare la priză.

Bugetul Rabla Plus 2021 se va dubla și va permite achiziția a 6.000 de mașini electrice cu o subvenție de maxim 10.000 de euro şi a aproximativ 5.000 de maşini plug-in hybrid. Rămâne valabilă și în 2021 regula că subvenția nu poate depăși 50% din prețul de vânzare al mașinii.

Valoarea primelor de casare acordate în Rabla Plus 2021 rămâne neschimbată, respectiv 10.000 de euro pentru maşinile 100% electrice şi circa 4.500 de euro pentru vehicule hibride plug-in.

Programul Rabla 2021 ar putea fi lansat în a doua jumătate a lunii aprilie.

EastRide a devenit importator de scutere electrice Efun

Anul trecut s-au vândut prin Programul Rabla Plus aproximativ 3.000 de mașini electrice.

În parcul auto din România erau înmatriculate, la 1 ianuarie 2021, 6.407 vehicule electrice: 5.803 autoturisme electrice, 223 motociclete electrice, 212 autovehicule de transport mărfuri electrice, 159 autobuze și microbuze electrice și 7 mopede electrice (L1e, L2e).

Numărul de vehicule hibride (hibrid 01 – benzina+electric, hibrid 02 – diesel+electric, hibrid 03 – GPL+electric) înmatriculate în România, la început de an, a fost de 45.240 de unitati, de 7 ori mai mare decat cel de vehicule electrice.

V-ar putea interesa și:

Din totalul de vehicule hibride, 44.994 sunt autoturisme hibride, 176 sunt autobuze și microbuze hibride, 55 sunt autovehicule de transport mărfuri și 8 sunt motociclete hibride (L3e, L4e, L5e, L6e, L7e).

Ne puteți scrie pe adresa team@ evmarket.ro

Urmărește-ne pe Facebook și Instagram

Știri similare