Tesla prezintă două culori noi, speciale, care sunt disponibile clienților europeni de Tesla Model Y: Quicksilver și Midnight Cherry Red. Noile vopsele metalizate sunt concepute să își schimbe nuanța în funcție de unghiul de vizualizare și lumină.
Cele două nuanțe Tesla sunt dezvoltate în Europa, la Gigafactory Berlin. De aici, exemplare Tesla Model Y vopsite în Quicksilver și Midnight Cherry Red sunt livrate clienților din Europa și celor din Orientul Mijlociu.
Cât costă noile culori pentru Tesla Model Y
Pe configuratorul Tesla pentru clienții germani, Midnight Cherry Red are un preț de 3200 euro, în timp ce Quicksilver costă 3000 de euro.
Deși aceste două nuanțe Tesla sunt disponibile clienților germani, Model Y are în continuare o paletă de 5 culori, în loc de 7. Astfel, putem trage concluzia că aceste două nuanțe le înlocuiesc pe cele vechi, argintiu și roșu.
Midnight Cherry Red va înlocui Red Multi-Coat, care acum în România costă 2000 euro, iar Quicksilver va înlocui Midnight Silver Metallic, care acum costă 1600 euro.
Elon Musk spune că „în prezent tehnologia de vopsire este disponibilă doar la Giga Berlin. Aceasta constă în aplicarea mai multor straturi fine de vopsea, oferindu-i o complexitate altfel imposibilă”.
Încă nu se știe dacă aceste nuanțe vor fi disponibile și clienților din America sau China.
VIDEO: Model Y Quicksilver și Midnight Cherry Red
V-ar putea interesa și:
- Top 10 SUV-uri electrice pe care posesorii regretă că le-au cumpărat
- 10 mașini electrice cu autonomie reală de peste 450 km
- TOP 10 cele mai ieftine SUV-uri electrice din România
- Câte mașini Tesla sunt înmatriculate în România
- EVconnect va avea peste 500 de stații publice electrice în 2023
- TOP 10 cele mai ieftine mașini electrice la vânzare
Cel mai ieftin SUV Tesla Model Y în România, versiunea Standard Range, costă de la 47.000 euro cu TVA cu plata cash sau 56.800 de euro cu TVA în leasing pe 5 ani.
Tesla Model Y Standard Range are o autonomie WLTP de 455 km, accelerează până la 100 de km/h în 6,9 secunde și atinge o viteză maximă de 217 km/h. Modelul are 5 locuri, varianta cu 7 locuri nu este încă disponibilă în România.
Sunt disponibile 5 nuanțe de culori, inclusă în preț este Pearl White Multi-Coat. Solid Black costă în plus 1.200 de euro, iar pentru Midnight Silver Metallic, Deep Blue Metallic și Red Multi-coat plătiți în plus între 1.600 de euro si 2.000 de euro.