Tesla Cybertruck a ajuns în România

Autor: Cristian Gubandru
13,K afișări
tesla cybertruck romania

Tesla Cybertruck a ajuns în România pentru câteva zile ca parte a evenimentului Odiseei Cyber desfășurat la București și în alte 100 de locații din 20 de țări.

Tesla Cybertruck, expus în Centrul Vechi din București

Publicul va putea să descopere pick-up-ul electric Tesla Cybertruck și să afle mai multe despre specificațiile și caracteristicile sale unice, precum și despre ingineria inovatoare, sâmbătă, 29 iunie 2024.

banner Petrom

Mașina electrică va fi expusă în Centrul Vechi din București, la intersecția străzilor Lipscani cu Smârdan, în apropiere de Banca Națională a României (BNR), între 10:00 și 18:00.

Din păcate, legislația din UE nu permite omologarea acestei mașini electrice din mai multe motive: dimensiuni, greutate, siguranță.

Greutatea este foarte mare, de peste 3.100 de kg. Lățimea mașinii cu oglinzile pliate este de 2,2 metri, iar cu ele deschise este de 2,4 metri. Lungimea este de 5,6 metri, iar ampatamentul este de 3,5 metri.

Designul părții din față nu le-ar da nicio șansă pietonilor. Am văzut mașina, are multe muchii ascuțite, arată precum un concept car, nu ca o mașină de stradă. Stratul său exterior structural este fabricat din oțel inoxidabil, extrem de dur, laminat la rece de 30 de ori.

Interiorul este spațios, cu miros de mașină premium, cu materiale moi și cu un display care se mișcă rapid. Arată precum celelalte modele Tesla.

Dacă vom vedea pe șoselele din România un Cybertruck, acesta sigur nu va avea numere românești.

În plus, Tesla a blocat din soft încărcarea rapidă a modelului Cybertruck în Europa.

Design

Designul incredibil de futurist al vehiculului Cybertruck se inspiră din stilul Cyberpunk, prezent în special în filmele Vânătorul de recompense și Spionul care mă iubea.

Varianta Performance a vehiculului Cybertruck, denumită Cyberbeast, accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 2,7 secunde, menținând totodată stabilitatea la viteză mare.

Tesla Cybertruck: specificații, prețuri, autonomie

Suspensia pneumatică adaptivă standard ajustează vehiculul în doar câteva milisecunde, optimizând atât rularea, cât și manevrabilitatea acestuia.

Datorită tehnologiei steer-by-wire și direcției spate, Cyberbeast oferă manevrabilitatea unei mașini sport și o rază de bracaj mai bună decât cea a majorității vehiculelor sedan.

În spațiul cargo, sunt două prize de 120 V și o priză de 240 V.

Pentru prima dată, tehnologia Powershare de la Tesla permite transferul bidirecțional de energie pentru a încărca dispozitive sau alte vehicule electrice și chiar pentru a alimenta o casă prin intermediul portului de încărcare.

Cybertruck este produs la fabrica Tesla Giga din Austin, Texas. Livrările către clienți au început în decembrie 2023.