Tesla Motors a fost amendată in ianuarie 2023 de autoritățile din Coreea de Sud cu 2,2 milioane dolari pentru publicitate falsă întrucât nu a informat clienții cu privire la autonomia redusă a vehiculelor sale electrice la temperaturi scăzute.
Autoritățile coreene au amendat și distribuitorii de mașini electrice Tesla din acest motiv. Oficialii au spus că Tesla nu le-a spus clienților săi despre autonomia mai mică a mașinilor pe vreme rece, ceea ce scurtează durata de viață a bateriei vehiculelor sale cu până la 50,5%, în comparație cu reclamele sale online.
În plus, Tesla nu a fost complet sinceră în ceea ce privește rentabilitatea în comparație cu vehiculele pe benzină, precum și performanța Supercharger-urilor sale.
Autoritățile au menționat că autonomia vehiculelor electrice Tesla ar putea scădea cu până la 50,5% pe vreme rece. Aceasta a fost o problemă pe care Tesla nu a menționat-o în campaniile de marketing.
Majoritatea vehiculelor electrice se confruntă, în general, cu o pierdere de autonomie pe vreme rece, similară mașinile cu ardere internă, care consumă de obicei mai mult combustibil la temperaturi scăzute. Mașinile electrice pot pierde pe vreme rece mai mult de jumătate din autonomie.
Tesla Motors a livrat la nivel mondial 1,3 milioane de mașini în 2022, cu 40% mai mult decât în 2021.
În câte zile se vinde o Tesla second-hand
Modelele Tesla la mâna a doua au stat în parcul dealerilor auto în medie 50 de zile, comparativ cu 38 de zile în cazul altor mașini second-hand.
Aproape o treime din mașinile electrice second-hand puse la vânzare în august erau modele din 2022 revândute, ceea ce indică faptul că cumpărătorii inițiali căutau să returneze mașinile, potrivit analiștilor.
În comparație, doar aproximativ 5% dintre celelalte mărci auto de pe piața second hand erau modele 2022 scoase la vânzare, conform Edmunds.
Situația a început să se schimbe în ultimele luni, pe măsură ce prețurile carburanților scad, ratele dobânzilor cresc, producția Tesla crește și concurența crește în spațiul vehiculelor electrice. Toți acești factori au făcut ca prețurile second-hand să scadă mai repede decât piața, ceea ce, a contribuit la scăderea prețurilor la noile mașini americane.